Dispariţia hobbiţilor, cauzată de omul modern?

📁 Antichitate
Autor: Redacția
🗓️ 16 mai 2016

Săpăturile recente ne dezvăluie că misterioasa specie umană din Indonezia, homo florensiensis, a pierit mult mai devreme decât am fi crezut. Iar strămosii noştri se prea poate să fi contribuit şi ei la dispariţia lor.

Specia homo florensiensis nu a mai apucat să înveţe să convieţuiască cu omul anatomic modern pe insula tropicală Flores din arhipelagul indonezian. Sau cel puţin a avut la dispoziţie o perioadă limitată şi problematică. Noile cercetări şi datări ale scheletelor de aşa-zişi hobbiţi preistorici, specie descoperită în 2003 în peştera Liang Bua, arată că aceştia nu au trăit acum 12000 de ani cum s-a crezut iniţial, ci acum cel puţin 50000!

Conform cercetătorilor care au realizat studiul publicat în revista ştiinţifică Nature, cel mai probabil nu a fost nicio întâmplare că hobbiţii au început să dispară exact când primii homo sapiens sapiens au început să apară în Australia.

Profesorul Bert Roberts de la Universitatea din Wollongong, cel care a condus studiul, este de părere că această intersecţie a reprezentat momentul culminant. Ar fi pierit oare hobiţii dacă oamenii moderni nu ar fi pus piciorul în insula Flores? Răspunsul înclină spre nu. Există o mare posibilitate ca noi să fi fost factorul determinant în extincţia ciudatei specii.

Cu toate acestea, nu s-au găsit până acum dovezi materiale că omul modern ar fi vieţuit pe Flores încă de acum 11000 de ani, asa că nu se poate confirma ipoteza că strămoşii noştri sunt responsabili de extincţie, deşi probabilitatea este ridicată.

Răspunsul la această întrebare se va afla în curând, pe măsura continuării cercetărilor care au până la urmă şi o finalitate practică. Trebuie să înţelegem dispariţia lui homo florensiensis şi dimpotrivă, supravieţuirea noastră, pentru a lua decizii mai bune privind protejarea planetei şi a umanităţii. 

sursa:varldenshistoria.se

Mai multe