Dictatorii trăiesc de obicei ”până la adânci bătrâneți”

Moartea naturală a lui Kim Jong II scoate la lumină un adevăr neplăcut despre dictatori:  se pare că mulți dintre ei, dacă nu toți, ajung să trăiască ani mulți și să moară liniștiți.

Cei care trăiesc ”cu sabia în mână” nu trebuie să și moară din cauza asta, spune The Great Big Book of Horrible Things:The Definitive Chronicle of History's 100 Worst Atrocities, o carte apărută anul acesta. Lucrarea urmărește soarta liderilor responsabili pentru cele mai sângeroase 100 de evenimente din istorie. Concluzia este că mulți dintre ei și-au trăit viața liniștiți și au murit în pace.

”Circa 60% din indivizii care au condus regimuri totalitare și care au fost responsabili pentru moartea a mii și mii de oameni au trăit «fericiți până la adânci bătrâneți», scrie Matthew White, autorul. 49% din cei responsabili pentru masacre majore în istorie au murit din cauze naturale. Alți 11% s-au bucurat de o pensionare liniștită, în timp ce doar 8% au fost exilați, dar și aceștia au murit tot din cauze naturale.

Dintre cei care n-au avut parte un sfârșit tocmai plăcut sau natural, 9% au fost judecați și executați, 8% asasinați, 7% au murit în bătălie, 4% au fost închiși și 4% s-au sinucis.

Când dictatorii mor din cauze naturale, rareori ei țin cont de semnele îmbătrânirii, spune Robert Gellately, un profesor de istorie american. ”Țările comuniste, începând de la Lenin, s-au mândrit cu faptul că sunt moderne, dar un lucru căruia n-au știut niciodată să-i facă față a fost moartea liderului. Ce se întâmplă de obicei e că atunci când liderii încep să îmbătrânească, vorbesc despre cine ar fi potrivit să-i înlocuiască, dar în mod invariabil subliniază defectele tuturor. Nu-și acceptă propria mortalitate așa ușor.” Rezultatul este, conform lui Gellately, o luptă pentru putere în spatele cortinei. Nu e ușor pentru observatorii externi  să-și dea seama cine e de fapt personajul cel mai important. Când Stalin a ajuns la putere în anii '20, liderii politici ai Occidentului au fost mirați când și-au dat seama cine trăgea de fapt sforile în PCUS.

Conform lui Gellately, se pot face unele paralele între moartea lui Stalin și cea a lui Kim Jong II. El spune că în ciuda represiunii regimului său, Stalin a fost jelit. ”A fost o enormă revărsare de durere, chiar și în Gulag. Au fost prizonieri care au plâns.” Iar astâzi, imaginile cu oamenii plângând în hotote pe străzile din Coreea de Nord șochează. ”E greu de știut dacă e vorba de o durere reală sau de o nesiguranță cu privire la viitor. Motivele pentru care atâția oameni au fost marcați sunt multe, dar e un fenomen interesant.”

Sursa:www.livescience.com