Dezbatere „Historia”: Istoria fascinantă a exploatării petrolului în România / VIDEO

📁 Curiozităţile şi culisele istoriei
Autor: Redacția
🗓️ 18 mai 2020

Cu puţin timp înainte de Unirea din 1859, fraţii Mehedinţeanu construiau la Ploiești o instalaţie de rafinare/distilare a petrolului pentru a obţine petrol lampant. Încercau astfel să obţină combustibilul necesar iluminării Bucureștiului, contract pe care îl câștigaseră.

Este România prima ţară din lume care a construit o rafinărie? Este de dezbătut. Dar, în mod cert, România este prima ţară care a raportat și a înregistrat, în mod oficial, producţie de petrol: 275 de tone, în 1857. În mod clar, de peste 150 de ani, petrolul a constituit resursa care a modernizat economia României. Rezervele însemnate de hidrocarburi au adus capitaluri, tehnologie și au dezvoltat o ramură industrială majoră într-o ţară care se baza, aproape în exclusivitate, pe agricultură și pe exportul de cereale. Veniturile din explotarea petrolului au susţinut procesul de construire a instituţiilor statului, în principal a administraţiei, a armatei și a sistemului de educaţie.

Importanţa strategică a petrolului în era industrială a jucat un rol major și în istoria României. Instalaţiile petroliere și sondele de producţie au fost distruse în 1916 pentru a nu cădea în mâna germanilor intacte, în momen-tul în care armata și administraţia au fost nevoite să se retragă în Moldova.

Este România prima ţară din lume care a construit o rafinărie? Ce rol a deținut exploatarea petrolului în modernizarea României? Discutăm despre toate acestea la „Dezbaterile Historia”, la „Adevărul Live”, cu istoricii Dorin Stănescu și Florin Cristescu, într-o emisiune moderată de Ciprian Stoleru, redactor „Historia”.

Istoria fascinantă a exploatării petrolului în România este subiectul numărului 30 al revistei Historia Special, disponibil la toate punctele de distribuție a presei în perioada 30 martie - 30 mai 2020, dar și în format digital, pe platforma paydemic.com.

Cumpără Acum

Mai multe