Destinul unui general uitat, în „Historia” de iulie

„Rareori un simț mai înalt al datoriei și al dreptății s-a împerecheat cu o mai desăvârșită simplicitate, cu o mai prietenească modestie,” spunea istoricul Gheorghe Brătianu despre Nicolae Dăscălescu – general decorat, apoi deținut politic și țăran sărac.

Descoperiți un destin excepțional, prea repede uitat, în Dosarul de iulie. Apoi delectați-vă, printre altele, cu un reportaj de pe plajele Normandiei, la 80 de ani după D-Day, și cu o bucățică din istoria Capitalei, reflectată în vitrinele magazinelor și în mesajele reclamelor de odinioară.

„Historia” de iulie este proaspăt scoasă din cuptor, numai bună de citit în fotoliu, în hamac sau pe șezlong, în format clasic sau în cel digital, disponibil pe platforma paydemic.

„Ocupaţia: în prezent agricultor, în trecut general“. Această notiţă seacă, din fișa matricolă penală întocmită, la 23 noiembrie 1951, la întemniţarea lui Nicolae Dăscălescu, înregistrează fidel cotitura unui destin.

Cadru militar remarcabil de la începuturile carierei, pe frontul celui de Al Doilea Război Balcanic, pe frontul Marelui Război, în fruntea Diviziei 21 Infanterie și a Corpului 2 armată în Al Doilea Război Mondial și, după 23 August, pe Frontul de Vest până în Cehoslovacia, generalul de corp de armată Nicolae Dăscălescu credea că le-a văzut pe toate. Nu le văzuse.

Acuzat de crime de război, apoi de sabotaj agricol, descris drept „element profund dușmănos Uniunii Sovietice“, va fi anchetat de autorităţile comuniste și întemniţat la Jilava – pentru ca să fie în cele din urmă eliberat, repus în drepturi și invitat să participe, în uniformă și decoraţii, la festivităţile noului regim. A refuzat. Dorea să fie lăsat în pace, să-și trăiască ultimii ani alături de cei dragi.

Evocarea lui Nicolae Dăscălescu în Dosarul de iulie are o ţintă clară: reconstituirea portretului generalului. Flavian Chifu a căutat răspunsuri în biblioteci, în presă, în memorii și jurnale, în discuţii purtate cu specialiști ai Complexului Muzeal Naţional Neamţ, în Arhivele Naţionale ale României – filiala Neamţ, în arhivele Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc. 

Pregătirea de Olimpiadă

În așteptarea Jocurilor Olimpice de la Paris, vă invităm să citiți despre cele din 1972, de la München,  când a luat naștere prima mascotă olimpică oficială: Waldi, un teckel,  câine foarte popular în Bavaria, renumit pentru rezistenţă, tenacitate și agilitate. Se pare că Waldi s-a „născut“ pe 15 decembrie 1969 la o petrecere de Crăciun a Comitetului de Organizare München 1972, la care participanţii au primit creioane colorate, foi de hârtie și lut de modelat și au fost invitaţi să lucreze pentru mascotă. 

„Waldi a avut și un alter ego din viaţa reală, Cherie von Birkenhof, un teckel primit cadou, în 1970, de președintele Asociaţiei Internaţionale a Presei Sportive (AIPS), Félix Lévitan, de la Willi Daume, președintele Comitetului de Organizare pentru Jocurile Olimpice din 1972”, notează Nicolae Pepene, autorul textului. 

Ce nu știați despre Mănăstirea Arbore

Încă nu aveți planuri de vacanță? Poate vă inspirați din rutele propuse de „România Atractivă”, cel mai recent proiect de turism cultural. Între bisericile pictate din inima Bucovinei, actuala Mănăstire Arbore are o poveste extraordinară. Când au fost înscrise în patrimoniul UNESCO, în 1993, dintre cele șapte lăcașe de cult, Arbore era singura ce nu găzduise până atunci o comunitate monahală, și poate chiar din acest motiv, a avut parte de o istorie cu multe episoade tragice și miraculoase în același timp. Biserica a primit statutul de mănăstire abia în 2022. 

Prima atestare a satului Arbore are loc într-un document întocmit la 15 ianuarie 1418, în vremea domnitorului Alexandru cel Bun (1400-1432). Povestea Bisericii „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul“ din Arbore (cunoscută și ca Biserica Arbore) a început când Luca Arbore, mare boier și, se pare, nepot al lui Ștefan cel Mare, construia un domeniu pentru familia sa numeroasă, comparabil cu așezămintele voievodale. Iar în mai puţin de jumătate de an, în 1502, ridica și o biserică, închinată Sf. Ioan Botezătorul, ca o premoniţie. 

Continuarea poveștii – în textul semnat de Ciprian Plăiașu.

Reporter Historia: Normandia. 80 de ani de la D-Day

Acum 80 de ani, soldaţii care au debarcat pe plajele Normandiei, în dimineaţa de 6 iunie, au pășit în infern, întâmpinaţi de obstacole diabolice, mine, sârmă ghimpată, cazemate și bunkere, mitraliere secerându-i încă din apă și un inamic fortificat hotărât să îi arunce înapoi în marea din care veniseră. Dar nu s-a întâmplat așa. Tinerii care au debarcat pe 6 iunie au reușit – cea mai mare operaţiune amfibie din istorie și-a îndeplinit obiectivele. Pe 6 iunie 1944 a început eliberarea Europei. Cei care au supravieţuit dintre tinerii veniţi pe mare și parașutaţi din avioanele care au împânzit atunci cerul au încheiat războiul în Germania. 

„După 80 de ani, pe 6 iunie 2024, veteranii supravieţuitori ai debarcării, ajunși acum la 100 de ani și peste, au venit din nou pe plajele normande pentru a-și onora camarazii și pentru a-și îndeplini încă o dată datoria, așa cum au făcut-o cu opt decenii în urmă.”

Cum s-a desfășurat noua debarcare? Aflați din reportajul scris de Ion M. Ioniță.

Vechi magazine și reclame bucureștene

De pe plajele răcoroase ale Normandiei, revenim pe străzile încinse ale Capitalei, unde, pe vremuri, auzeai strigând: „Hai la nisip“, „Spoi tingiri“, „Haine vechi cumpărăm“, „Iaurgiu“. Acestea au fost primele reclame, doar vorbite. Au urmat apoi cele tipărite pe cărți bisericești, în manuale școlare și în calendare. După aceea: anunţurile meseriașilor și felcerilor care-și lipeau afișele pe gardurile sau faţadele construcţiilor din cadrul diverselor intersecţii aglomerate, spre disperarea proprietarilor care erau nevoiţi să le cureţe.

„Însă reclamele în sensul clasic al noţiunii vor ajunge la noi prin marile societăţi de producţie străine sau prin puternice societăţi românești. În marile noastre orașe se găseau din abundenţă calcane ale construcţiilor, mari și libere, ce permiteau tipărirea cu șabloane sau zugrăvirea directă a reclamelor, cu litere sau desene generoase și vizibile. Ele abundau în vadurile comerciale (Lipscanii, Văcăreștii, Oborul, Taica Lazăr) și pe traseele clasice de transport (Podul Târgului de Afară, Podul Calicilor, Podul de Pământ, Calea Târgoviștei sau a Brașovului),” notează Sorin Anton Minea.

*** 

La mijloc de vară toridă, inspirați-vă din recomandările noastre de filme, cărți și expoziții, care o să vă aducă bucurie. Poate chiar și răcoare.

Lectură cu plăcere și vacanță cu relaxare!