Descoperire arheologică importantă la Alba-Iulia

📁 Antichitate
Autor: Redacția
🗓️ 23 septembrie 2011

Arheologii de la Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia au anunţat noi descoperiri foarte importante şi inedite pentru Epoca Romană şi Medievală, după ce au încheiat prima etapă a evaluării arheologice realizată pe suprafaţa fostului Parc Custozza. Arheologii au găsit îngropate în pământ vestigii importante, despre a căror existenţă se ştia din documente şi cărţi, şi anume urmele Principiei Castrului Roman de la Apulum, sau altfel spus ale fostelor clădiri în care îşi avea sediul administrativ guvernatorul provinciei, inclusiv biroul acestuia. “Aproape am încheiat evaluarea arheologică a uneia dintre cele două secţiuni magistrale, şi anume cea realizată pe suprafaţa fostului parc, între străzile Nicolea Iorga şi Mihai Viteazul, de 3 metri lăţime şi circa 80 metri lungime.

Cercetarea arheologică a pornit de la ideea existenţei aici a Principiei Castrului Roman de la Apulum, lucru care s-a şi confirmat chiar dacă cercetările pe ambele secţiuni se vor încheia peste aproximativ o lună de zile. Am dorit să identificăm proporţiile clădirii, limitele şi elementele de compartimentări şi organizare internă”, a precizat arheologul Constantin Inel, director adjunct al Muzeului Unirii din Alba Iulia.

Mama Împăratului Caracalla a vizitat Dacia

Pe lângă mai multe structuri de ziduri ce fac parte din ansamblul clădirii Principiei care indică modul de compartimentare internă, postamente de coloane sau statui de dimensiuni impresionanate sau elemente de pavaj, arheologii au avut norocul să dea peste o inscripţie votivă foarte importantă, dedicată Iuliei Augusta, soţia lui Septimus Severus şi mama împăratului Caracalla (foto 1). Prezenţa unei astfel de mărturii pe locul fostei Principia indică, cel mai probabil, faptul că Iulia Augusta (sau Iulia Domna) a efectuat o vizită imperială în Dacia în jurul anului 213 d. Hr., împreună cu fiul său Caracalla. “Inscripţia vine să reconfirme această vizită imperială. Se ştia doar de Caracalla, dar se pare că acesta a venit însoţit de mama sa care a stat la Apulum, în Castrul Legiunii XIII Gemina. Iulia Domna era foarte iubită de militari pentru că făcea donaţii”, a precizat Constantin Inel.

Tot aici au mai ieşit la iveală un compartiment al clădirii Principiei cu instalaţie de hipocaust, camerele fiind încălzite cu aer cald, fragmente dintr-o altă plăcuţă votivă posibil dedicată împăratului Traian dar şi fragmente dintr-un posibil stâlp triumfal dedicat lui Jupiter care are reprezentat un vultur în partea terminală. De asemenea, au fost descoperite 3 monede romane, dintre care două de la împăratul Hadrian iar una neidentificabilă. “Pe baza acestor monede putem afirma că faza de piatră a acestei Principia şi a Castrului datează de la împăratul Hadrian, din jurul anului 124 d.Hr.

De asemenea, resturile de clădiri romane sunt punctual străpunse de construcţii de Epocă Medievală şi Modernă, ceea ce atestă, potrivit directorului adjunct al Muzeului Unirii, utilizarea spaţiului central din fosta cetate medievală şi în perioada Evului Mediu (sec. XII-XVI), fără a fi cunoscute în reprezentările cartografice existente. În total au fost identificate 8 complexe de factură medievală.

Descoperirile recente făcute de arheologi în fostul Parc Custozza ar putea schimba planurile Primăriei Alba Iulia şi ale arhitectului proiectului privind refuncţionalizarea Cetăţii, Gheorghe Lăncrănjan Franchini care intenţionau să construiască pe locaţia amintită o piaţetă medievală şi să amenajeze în zonă mai multe locuri de parcare. Constantin Inel a spus că echipa de specialişti de la Muzeul Naţional al Unirii va propune arhitectului, beneficiarului proiectului şi Direcţiei Judeţene de Cultură punerea în valoare a descoperirilor însă decizia finală va aparţine celor menţionaţi. Pentru aceasta va fi nevoie însă de un nou proiect pentru că actualul nu prevede aceste aspecte. “Cercetările confirmă importanţa arheologică a punctului Custozza îndeosebi pentru perioada Castrului Roman a Legiunii XIII Gemina. Descoperirile indică o necesitate de aprofundare a cercetărilor, structurile de zid fiind foarte bine păstrate şi acest lucru ne-ar putea conduce spre necesitatea extinderii cercetărilor în tot perimetrul parcului pentru a se afla şi hotărî apoi părţile cele mai bine conservate şi reprezentate pentru planimetria construcţiei Principia, în vederea realizării unui punct arheologic vizitabil de maximă importanţă pentru evoluţia Castrului Apulum. Aceste lucru se poate face probabil doar printr-un proiect ulterior de cercetare şi restaurare. La finalizarea lucrărilor de evaluare arheologică vom înainta concluziile Primăriei şi Direcţiei Judeţene de Cultură, urmând ca împreună cu proiectantul ei să decidă dacă vestigiile vor fi acoperite sau puse în valoare”, a concluzionat arheologul Constantin Inel. Până se va lua o decizie finală, vestigiile din Custozza vor fi conservate primar prin protejarea cu straturi de nisip.

Mai multe