Cutremurele și nimicirea civilizațiilor
Omul din vechime considera solul tare de sub picioare ca pe ceva de încredere spre deosebire de apa mereu agitată și periculoasă. Se instala cea mai mare groază atunci când pământul începea să se miște precum un lichid și chiar să crape, înghițind animale și ființe omenești.
Izvoarele sulfuroase duceau cu gândul la lumea infernală. Ca o palmă uriașă, seismele măturau tot ceea ce cu greu ridicaseră generații întregi sub formă de fortificații, case, monumente și temple. Nimic nu rezista furiei telurice urlătoare. Frica era amplificată dacă fenomenele se petreceau în liniștea nopții.
Asia romană din timpul lui Tiberius se bucura de prosperitate și de pace. Geniul constructor al grecilor și al romanilor ducea la ridicarea unor orașe înfloritoare, intrate în legendă. Totul se va schimba într-o singură noapte de groază și pomină. Era anul 17 d. Hr când urgia a lovit 12 orașe situate astăzi în partea egeeană a Turciei asiatice. Cutremurul a lovit cu forță și a avut mai multe șocuri, istoricul Tacitus amintind faptul că locuitorii au vrut să fugă pe câmpuri pentru a fi striviți de clădirile șubrezite, dar au fost înghițiți în crevasele larg căscate în pământul frământat de forțe deosebite. Munți uriași s-au prăbușit, adică au fost alunecări de teren de amploare, câmpiile s-au ridicat și degajările de gaze au dus la incendii.
Nenorocirea a adus mila împăratului Tiberius, destul de strâns la pungă. Orășenii din Sardes au fost iertați de impozite pe cinci ani și au primit promisiunea sosirii unui ajutor financiar de 10.000.000 de sesterți. Aceleași despăgubiri erau acordate și celor din Magnesia. Au mai fost lovite localitățile Temnos, Philadelphia, Aeges, Apollonis, Hierocaesarea, Myrina, Cyme și Tmolus. Fostul pretor, M. Aletius, a fost trimis de la Roma să facă o anchetă detaliată pentru informarea împăratului. Resursele Romei și voința locuitorilor au dus la refacerea localităților.
Cutremurul din anul 17, cunoscut astăzi drept seismul din Lydia, s-a simțit pe o mare rază și a provocat distrugeri deosebite. Dacă ne raportăm la manifestările descrise de istoricul antic Tacitus, putem să considerăm că ruperea scoarței a atins o magnitudine de peste 8 grade pe scara Richter și a depășit cu mult șocul de la Erzican din 1939, considerat acum cel mai puternic din Turcia. Modificările aduse scoarței terestre indică pentru anumite regiuni atingerea gradelor X, XI și XII pe scara Mercalli, adică s-a atins distrugerea completă.
Istoria a demonstrat că din istorie nu prea se învață lecțiile pur gratuite. Omenirea uită prea repede și rămâne atașată de plaiurile natale. Așezările sunt refăcute chiar pe vechile amplasamente. Turcia contemporană este o țară în plin avânt economic și cunoaște o urbanizare fără precedent. Numai orașul Izmir are circa trei milioane de locuitori. Stațiuni înfloritoare precum Kușadasî cheamă la relaxare pe malurile atrăgătoarei Mării Egee. Fabrici, autostrăzi și baraje imense sunt ridicate pentru creșterea nivelului de trai și a cifrei de afaceri. Numai lacul artificial Gördes are o suprafață de 14 kmp și a început să fie funcțional din 2004 în apropiere de Manisa. Nimeni nu s-a gândit la modul serios că volumele mari de apă pot apăsa asupra scoarței terestre. În plus, se știe că undele seismice se transmit cu efecte interesante prin lichide. Orașul Manisa, fost Magnesia, a atins o populație de peste 309.000 de locuitori. Construcțiile din beton armat nu pot rezista suficient de bine forțelor de forfecare și, în plus, există multe clădiri fără structură de rezistență. Nici în prezent subsolul din regiunea Izmir – Manisa – Sardes nu este consolidat și zilnic se produc rupturi de mică amploare. Istoria se va repeta mereu în regiunea Sardes, astăzi Salihli.
Bibliografie minimală
Tacitus, Opere, III, Anale, Editura Științifică, București, 1964.