Cum arată o nuntă de poveste la Casa Regală a Marii Britanii: de la rochie până la invitați
Sâmbătă, 19 mai, este o dată care va intra în istorie: se căsătorește Prințul Harry cu aleasa inimii sale, Meghan Markel. Nunțile regale au fost mereu de poveste, iar pentru acest lucru a fost necesară o pregătire minuțioasă. Întrega lume va fi cu ochii pe nunta anului, iar detaliile vor conta – florile, invitații, muzica, dar mai ales rochia.
Invitații:
Pentru petrecerea de după nuntă, de la Frogmore House din Windsor, au fost trimite peste 600 de invitații, 200 dintre acestea fiind prietenii mirilor. Nu a fost trimisă către presă o listă cu personalități politice invitate și se speculează că nici prim-ministrul Theresa May ori preşedintele SUA, Donald Trump, nu au fost invitaţi la eveniment. În schimb, se așteaptă participarea soților Barack și Michelle Obama, apropiați ai Casei Regale. Invitaţilor le-a fost trimis un ghid privind ţinuta pentru ceremonie şi instrucţiuni. Sunt interzise aparatele foto şi genţile voluminoase, dar şi medaliile. În lista de sugestii privind accesoriile este specificat: „Fără săbii”.
Marea absență de la eveniment va fi a tatălui miresei, acesta având probleme de sănătate. Prin urmare, Meghan va fi condusă la altar de socrul ei, Prințul Charles. Între cei invitaţi, pe lângă familia regală britanică şi membri ai familiei americancei, s-ar putea număra Serena Williams şi actorii Sarah Rafferty, Patrick J Adams şi Wendell Pierce, alături de care Markle a jucat în serialul „Suits”. Invitaţiile au fost produse de Barnard & Westwood, care colaborează cu casa regală din 1985.
Florile:
Mirii au ales pentru nuntă o florărie londoneză. Philippa Craddock, pe a cărei listă de clienţi se regăsesc casa Alexander McQueen şi revista Vogue, va folosi flori de sezon din regiunea Windsor pentru a decora spaţiul în care va avea loc ceremonia. Între acestea, trandafiri albi de grădină, bujori şi degetariţă, dar nu vor lipsi nici florile sălbatice. Philippa Craddock, designer floral: ”Aranjamentele florale sunt gândite să reflecte imaginea grădinilor şi a parcului din jur. Vor fi foarte lejere, bazate pe frunzele şi florile din aceste grădini”.
Rochia:
Rochia, care ar costa, potrivit estimărilor, peste 100 000 de lire poartă semnătura Ralph & Russo, companie britanică condusă de australienii Tamara Ralph şi Michael Russo. Casa de modă a mai creat rochii și pentru alte vedete, între care Angelina Jolie, Gwyneth Paltrow, Beyonce şi Rihanna, şi chiar de Markle, pentru şedinţa foto dedicată logodnei cu prinţul Harry.
Tortul:
Tortul de la nunta prinţului Harry cu Meghan Markle va fi creat de un cofetar din California şi va avea „aromele intense ale primăverii”, cu un amestec de lămâie şi flori de soc. Acesta va fi acoperit cu cremă de unt şi decorat cu flori proaspete. Se pare că va fi pentru prima dată când un cuplu regal nu va urma tradiţia de a servi un tort cu fructe oaspeţilor de la nuntă. Claire Ptak, designerul tortului regal: ”Avem un blat cu lămâie, cremă de lămâie şi cremă de unt şi bezea cu soc. E o cremă foarte uşoară şi pufoasă, mătăsoasă, foarte gustoasă. Textura este minunată, iar aroma reprezintă primăvara britanică. Perfect!”
Recepția:
Două recepţii vor fi organizate în cinstea nunţii. Prima, formală, la care vor participa cei 600 de invitaţi, va avea loc după-amiază, în sala lungă de 55 de metri de la St. George, şi fi găzduită de regina Elizabeth II. Cea de-a doua recepţie, la care vor participa cei 200 de prieteni apropiaţi şi membrii celor două familii, va avea loc seara, la Frogmore House, şi va fi găzduită de Prinţul de Wales.