Cum arată cea mai veche piesă de şah din lume? FOTO
O echipă de arheologi de la Universitatea Victoria din Canada a anunţat că o figurină din gresie, excavată în 1991 în Iordania, ar putea fi cea mai veche piesă de şah din lume, având aproximativ 1.300 de ani.
John Oleson, arheolog la Universitatea Victoria, susţine că a descoperit poate cea mai veche piesă de şah din lume, îngropată în nisipul de sub un vechi nod de comerţ din Iordania încă din secolul VII. Figurina rectangulară reprezintă un turn sau o tură și două protuberanţe în partea de sus asemănătoare unor coarne.
Deşi arată diferit faţă de turnurile din jocul de şah din prezent, este aproape identică cu piesele similare din cele mai vechi jocuri de şah cunoscute, când astfel de piese erau simbolizate prin care de luptă trase de cai şi nu de turnurile de apărare ale unui castel, relatează Agerpres.
Şahul este un joc despre care se crede că a apărut în India în urmă cu aproximativ 1500 de ani, după care s-a răspândit cu repeziciune spre vest, până în Europa. Oleson şi colegii săi au descoperit această piesă în timpul săpăturilor desfăşurate pe situl Humayma, din sudul Iordaniei, aflat pe o rută comercială care lega India de Orientul Mijlociu şi Apropiat.
Foto sus: Metropolitan Museum of Art