Cum arăta buzduganul în vremea lui Mircea cel Bătrân. Fragment vechi de cel puţin 700 de ani descoperit întâmplător în Bistrița

📁 Patrimoniu
Autor: Bianca Sara
🗓️ 12 aprilie 2017

La începutul lunii aprilie, a fost descoperit în zona Bistriţei un fragment dintr-un buzdugan care ar data din secolele XII-XIV. Buzduganul, de mărimea unui pumn, era o armă comună în acele vremuri.

În data de 2 aprilie, Daniel Georgiu, un căutător de metale din Bistriţa, a descoperit un fragment dintr-o armă de luptă de pe vremea domnitorului Mircea cel Bătrân. Este vorba despre un buzdugan datat în secolele XII-XIV.  

  Piesa a fost găsită la doi paşi de municipiul Bistriţa, într-o zonă care nu este sit arheologic. Aceasta are doar cinci centimetri, însă sunt vizibili dinţii, care i-au şi sugerat găsitorului că este vorba despre un buzdugan, vechi de aproximativ 700 de ani.  

 „De data aceasta a fost un «feeling», cum spun americanii. Cu o zi înainte am grădinărit în faţa blocului în care stau şi am tot dat de monede, cred că vreo 4. Pentru a doua oară în viaţa mea am fost superstiţios şi am zis că ăsta e un semn. Mâine voi pleca să caut monede, mi-am zis. La a doua groapă a ieşit fragmentul de buzdugan. M-am învârtit prin zonă să găsesc şi bucata lipsă, însă din păcate nu am găsit-o. Dacă e acolo o voi găsi”, povesteşte încrezător Daniel Georgiu.  

 Odată identificată, acesta s-a apucat să cerceteze să vadă din ce perioadă e buzduganul în cauză. Când şi-a dat seama cât de veche e piesa a predat-o, sub formă de donaţie, la Direcţia de Patrimoniu, de unde, va ajunge la Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud.   

Deşi este vorba doar de un fragment, dinţii buzduganului sunt clar conturaţi (Foto: Daniel Georgiu) 

Buzduganul, armă comună la soldaţii de acum 800-900 de ani 

Arheologul George Marinescu din cadrul Complexului Muzeal Bistriţa-Năsăud a confirmat faptul că buzduganul este din secolul XII-XIV. Acesta spune că această armă era foarte comună în acea perioadă.  

  Buzduganul, care era, de obieci cam cât pumnul avea ataşată şi o coadă din lemn, care avea lungimea în funcţie de statura celui care o mânuia. Aceste tipuri de arme erau realizate fie din bronz, fie din fier.  

  „Este vorba despre o descoperire întâmplătoare, în afara siturilor istorice. Este un fragment dintr-o piesă din bronz. Cel mai probabil este din secolele XII-XIV. Este o piesă ştiinţifică importantă. Îi creştea valoarea dacă arma era găsită întreagă sau dacă era lângă o aştezare unde s-au mai găsit şi alte obiecte şi ştiam contextul istoric”, a explicat arheologul George Marinescu pentru Adevărul.ro. 

  Ce căuta o astfel de armă în inima Transilvaniei? Prezenţa armelor în zona Bistriţei nu este neobişnuită, mai ales că acea perioadă a fost una zbuciumată pentru Transilvania.  

  În secolele XII şi XIII, în regiunile din sudul şi nord-estul Transilvaniei au fost aşezaţi de către regii maghiari, din considerente de ordin militar, dar şi economic, colonişti germani. În anul 1211, regele Andrei al II-lea al Ungariei i-a chemat pe cavalerii teutoni pentru a proteja Transilvania de invaziile cumanilor. Aceştia au fost alungaţi în 1225, pentru ca nici două decenii mai târziu această zonă să fie invadată de mongoli.  

  Daniel Georgiu, IT-istul care găseşte bucăţele de istorie 

În urmă cu mai bine de 4 ani, constatând că renunţarea la fumat i-a adus câteva kilograme în plus, Georgiu Daniel, un IT-ist de 37 de ani din Bistriţa s-a apucat să caute hobby-uri care să-l motiveze să facă mişcare, dar care să-i ofere şi o satisfacţie. 

  Fascinat fiind de ideea de „căutător de meteoriţi” şi mânat de pasiunea pentru istorie, bistriţeanul şi-a achiziţionat un detector de metale, cu care a început să cutreire pădurile şi dealurile din preajma municipiului şi nu numai. 

  Detectarea de metale este marea pasiune a lui Daniel Georgiu deja de ani buni, iar descoperirile au fost pe măsură (Foto: Daniel Georgiu) 

  Cu fiecare obiect găsit, entuziasmul era mai mare şi-l motiva pe bistriţean să meargă mai departe cu pasiunea sa. Printre obiectele pe care le-a găsit au fost câteva cartuşe de 5 milimetri cu însemnul Lutwaffe lângă Orheiul Bistriţei, existând informaţii că în zonă a funcţionat pentru o scurtă perioadă un aerodrom nemţesc în perioada celui de-al doilea Război Mondial.  

  „Am cumpărat detectorul de metale pentru că am avut nevoie de mai multă mişcare, având şi un job care mă ţine mult la birou. Când am început deja să găsesc obiecte, mi s-a aprins beculeţul şi am început să le studiez şi să le caut povestea,” explică Daniel. 

  Daniel este atras în special de partea de aviaţie şi război, motiv pentru care se concentrează pe zonele despre care există indicii că ar avea legătură cu aceste lumi. 

  „M-am axat mai mult pe aviaţie, pentru că eu caut poveşti şi nu comori. Mi-a plăcut aviaţia de când mă ştiu şi m-am îndreptat ca detectorist tot spre zona asta de aviaţie şi război”, ne explică IT-istul, care mărturiseşte că se vede făcând asta şi când va avea 80 de ani. 

  Cele mai vechi obiecte găsite de către Daniel sunt un vârf de suliţă din fier din perioada medievală ce datează din secolele XIV-XVI, precum şi o pecete a cetăţii Bistriţa, ce datează şi ea din aceeaşi perioadă. Ambele obiecte au ajuns la Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud.

Mai multe