Cum a scandalizat George Enescu România, acum 100 de ani: „Doina românească este o mixtură de ritmuri orientale, ungureşti şi ruseşti”

Un istoric botoşănean a scos la lumină două interviuri în exclusivitate luate lui George Enescu de Tiberiu Crudu. Cele două articole sunt foarte rare şi au fost ascunse în „Epoca de Aur“, fiind considerate tabu. Interviurile cuprind opiniile marelui compozitor despre muzica naţională, opinii care au scandalizat în aşa măsură încât publicarea lor a fost amânată timp de 15 ani.

În anul 1914, aproape de începutul Războiului, profesorul Tiberiu Crudu, scriitor şi jurnalist botoşănean îl intervieva pe George Enescu la Cracalia. Era un interviu pentru care insistase de mai multe ori pe lângă compozitor. Vroia să îl aducă cadou redactorilor de la ziarul ”Ştirea” din frumosul târg al Botoşanilor.

”Tiberiu Crudu, venise în 1914 de la Vălenii de Munte, acolo unde participase la cursurile de vară ale Universităţii lui Nicolae Iorga. Cu această ocazie îl vizitează pe George Enescu la Cracalia, cu un chestionar pregătit”, spune istoricul botoşănean Gheorghe Median, cel care a descoperit în arhive preţiosul interviu.

Cu amabilitate, George Enescu şi-a făcut timp şi a răspuns scurt şi la obiect întrebărilor puse de Tiberiu Crudu. Compozitorul a vorbit în special de creaţie şi originalitatea muzicii populare româneşti. Răspunsurile sale au şocat. Interviul a fost publicat abia după 15 ani, iar în perioada comunistă, documentul a fost bine dosit.

Compunea câte 10 ore pe zi

Prima parte a interviului, nu şochează ci inspiră. Compozitorul vorbeşte despre modul cum compune, şi mai ales de unde vine spiritul creaţiei. ” Tiberiu Crudu:Ce v-a făcut să studiaţi muzica:o anumită înclinare sufletească sau un imbold extern avut în urma vreunei audiţii muzicale? George Enescu:Imboldul intern, desigur, mai imperios după fiecare audiţie muzicală. Tiberiu Crudu:Ce vă place mai mult:a executa sau a compune? George Enescu:Fără comparaţie, compoziţia … căci e nesfârşitul, veşnic noul, viitorul, aşteptatul senzaţiilor necunoscute … şi-n sfârşit sentimentul c-ai fixat impalpabilul. Tiberiu Crudu:În mod aproximativ, cam câte ore vă iau pe zi ocupaţiile muzicale? George Enescu:Depinde:zile când nu lucrez nimic, altele în care cânt 5-6 ore la violină fără a compune, altele în care compun zece ore fără a cânta … dar mai totdeauna mă gândesc.

Dintre întrebările jurnalistului botoşănean aflăm de asemenea că George Enescu şi-ar fi dorit să fie şi pictor, recunoscând că are talent şi chiar câteva lucrări, terminate la casa sa de la Mihăileni, lucrări dispărute fără urmă. Răspunsurile la întrebările ce au urmat, au reuşit să pecetluiască soarta interviului.

”Noi n-avem muzică naţională”

În a doua parte a interviului, George Enescu susţine în mod şocant pentru opinia publică şi chiar pentru jurnalistul din faţa sa, că muzica tradiţională românească nu are nimic original şi că ar fi în mare parte inspirată din melodii orientale. Inclusiv, doina, simbolul românismului pentru generaţii întregi.

”Tiberiu Crudu:Ce idei aveţi despre muzica noastră românească şi întrucât credeţi că poate fi socotită originală? George Enescu:Muzica compozită făcută de elemente orientale, ungureşti şi ruseşti, fuziune care dă ceva original … mai este şi-un element:elementul pur popular anonim. Spre exemplu este un cântec breton prelucrat de prietenul meu Jean Hure, compositor francez, care seamănă cu vreun cântec trist de la noi. Sunt unele analogii între muzica noastră şi scandinavă.

Tiberiu Crudu:Doina noastră românească are ceva original în ea? George Enescu:Doina noastră are caracter definitiv oriental şi răspunde cu totul prin tristeţea ei, melancoliei noastre native, de aceea am şi adoptat-o în aşa fel încât pare copila noastră.”

De altfel nu poate fi considerată o scăpare de moment a compozitorului. Această părere a compozitorului privind muzica românească apare şi într-un interviu anterior din anul 1912 din revista ”Flacăra” şi publicaţia ”Luceafărul”.

”Reporter:Aţi spus unui redactor al Luceafărului că noi n-avem muzică naţională. George Enescu:Şi aşa este. Nu se poate susţine că muzica noastră populară are un caracter bine definit naţional. Însă doina noastră nu este decât un amestec de motive arabe, ruse şi ungureşti.”

Reporterul de la ”Flacăra” îşi aminteşte că George Enescu a exemplicat practic cele afirmate:” Domnul Enescu mi-a spus:Să-ţi dau o dovadă?. Şi domnul Enescu prinse a intona o arie naţională. Ştii ce-i asta? mă întrebă, după un scurt răstimp.Un cântec naţional, i-am răspuns.Te-nşeli, este o arie arabă, mi-a răspuns imediat compozitorul. Intonă apoi câteva măsuri din alt cântec, care părea tot românesc. Tot arab şi ăsta? Mă grăbesc să-ntreb.Nu! Ăsta e grecesc. S-a întâmplat cu muzica noastră naţională ceea ce s-a întâmplat şi cu fiinţa noastră etnică. După cum sângele nostru este un amestec din toate soiurile de neamuri care au trecut prin această parte a Europei, tot aşa şi muzica noastră naţională a păstrat accente, răsunete, influenţe din cântecele acelor popoare. De aceea cântecele noastre naţionale au o bază orientală. A adăugat domnul Enescu”, povesteşte reporterul în interviul luat.

”Dorul”, elementul original al muzicii tradiţionale româneşti  

Şi totuşi în interviurile luate compozitorului, acesta recunoaşte că există totuşi un element de o supremă originalitate. Un element care în alte culturi nu ar putea fi reprodus. „E foarte greu de desluşit această originalitate. Este tristeţea chiar în veselie. Sentimentul acesta este inspirat de văile şi dealurile noastre, de culoarea deosebită a cerului nostru, de gândurile care apasă şi fac în acelaşi timp să se nască în noi un dor ce nu se poate lămuri bine. Un străin care-mi este prieten, auzindu-mă odată executând o bucată a mea, mi-a spus:în această compoziţie este parcă ceva ce nu se poate îndeplini. Dorul, îmi pare singura caracteristică orginală a cântecelor româneşti”, se arată în interviul din ”Flacăra.