Comoară extraordinară, veche de peste 2000 de ani, descoperită într-o cutie de carton
O coroană de aur, veche de peste 2.000 de ani, a fost descoperită sub un pat dintr-o casă din Somerset, Marea Britanie. Obiectul, despre care se presupune că a fost produs în Grecia, în jurul anului 300 î.Hr., a fost găsit într-o cutie de carton, de un bătrân care a dorit să rămână anonim. Evaluatorii au fost foarte surprinşi să vadă că un obiect atât de preţios se putea afla în acel loc. Aceștia consideră că artefactul ar putea valora pe puțin 100.000 de lire.
, , În momentul în care proprietarul a luat coroana de aur dintr-o cutie de carton ponosit umplută cu hârtie, mi-a stat inima în loc. Când m-am dus la cabană, ultimul lucru la care mă aşteptam era să descopăr acolo o bijuterie antică. Este foarte dificil să datezi un obiect de acest tip. Stilistic, el aparţine unui grup rar, databil în perioada elenistică. Forma sa poate indica faptul că a fost făcut în nordul Greciei. Coroana are un diametru de aproximativ 20 de centimetri şi cântăreşte circa 100 de grame. Este aur curat, prelucrat manual", susţine Guy Schwinge, unul dintre specialiştii prezenţi la faţa locului.
Coroanele de aur asemănătoare cu cea descoperită în Somerset au fost realizate cu scopul de a imita coroanele din frunze purtate în cadrul ceremoniilor religioase sau care erau oferite ca premii sportivilor şi artiştilor victorioşi în competiţii. Decoraţiile erau realizate, de obicei, din ramuri şi frunze de dafin, mirt, stejar sau măslin - simboluri ale înţelepciunii, triumfului, fertilităţii, păcii şi virtuţii. Din cauza naturii lor fragile, coroanele erau purtate numai la ocazii foarte speciale.
Specialiștii au fost încântați de condiția extraordinar de bună în care se află acest obiect fabricat în urmă cu 2300 de ani. Proveniența artefactului este una puțin cunoscută. Se știe că bunicul proprietarului actual a fost un colecţionar fascinat de lumea antică. Cu toate că familia lui nu ştie cum a intrat acesta în posesia obiectului, se presupune că el a cumpărat-o în anii '40, în timpul unei călătorii.
, , Ştiam că bunicul meu a călătorit mult în anii 1940 şi 1950 şi a petrecut mult timp în zona frontierei de nord-vest a Greciei. Este posibil să o fi cumpărat de acolo, dar nu mi-a spus niciodată de această coroană din aur. Am moştenit de la el o mulţime de lucruri, însă am pus acest obiect de o parte pentru că nu credeam că este important. Recent, am decis că trebuie să fac ordine printre lucruri şi să apelez la specialişti pentru a evalua unele dintre ele. Coroana este foarte frumoasă, însă nu m-am aşteptat să fie atât de valoroasă. Am fost entuziasmat şi, în acelaşi timp, neîncrezător când mi-au spus ce reprezintă ea de fapt", a menţionat proprietarul obiectului.
Cel mai cunoscut exemplu al tipului de coroană descoperit în Somerset este cel identificat în anii '70, la Vergina, în mormântul regelui Filip al II-lea al Macedoniei, tatăl lui Alexandru cel Mare.
Un obiect similar cu acesta a fost achiziţionat pentru suma de 200.000 de lire sterline, în cadrul unei licitaţii organizate în anul 2012. Coroana de aur găsită recent urmează şi ea să fie vândută, la o licitație organizată chiar în luna iunie.