Cine au fost părinţii lui Tutankhamon?
La Discovery World are premiera, duminică 23 mai, de la ora 18.20, documentarul „Tutankhamon se dezvăluie“.
Dr. Zahi Hawass, egiptolog de faimă mondială, încearcă să afle cine au fost părinţii şi bunicii lui Tutankhamon, care a fost cauza morţii faraonului şi noi detalii despre domnia lui. Prima parte a documentarului prezintă procedurile delicate de prelevare a mostrelor de ADN din mumia lui Tutankhamon, care au declanşat o serie de studii detaliate, pentru a stabili care au fost rudele tânărului faraon.
Partea a doua aduce, în premieră absolută, dovezi care stabilesc cauza morţii faraonului. De la interioarele imaculate şi studiile de înaltă precizie din laboratorul ADN până la siturile pline de praf şi neprevăzut unde se derulează excavaţiile în teren, Dr. Hawass adună informaţii importante.
Folosind date istorice, Dr. Hawass stabileşte că tatăl lui Tutankhamon ar fi putut fi unul dintre cei trei mari faraoni:Amenhotep al III-lea, un faraon popular şi de mare succes, Akhenaton, un personaj radical şi controversat, care a adus Egiptul în epoca monoteismului;sau Smenkhare, un faraon mai puţin cunoscut, care a domnit chiar înainte de Tutankhamon.
Pentru a rezolva eficient acest mister, echipa va trebui să testeze mostre de ADN prelevate de la Tutankhamon şi de la mumiile celor trei potenţiali părinţi. Pentru a testa ADN-ul străvechi, Asistent Profesor Dr. Carsten M. Pusch de la Institutul de Antropologie şi Genetică Umană al Universităţii din Tübingen, Germania, şi Profesorul Albert Zink de la Institutul EURAC pentru Mumii şi Omul Gheţurilor din Bolzano, Italia, colaborează cu Dr. Yehia Zakaria Gad de la Departamentul de Genetică Moleculară de la Centrul Naţional de Cercetări din Cairo, folosind în premieră mondială absolută analiza ADN bazată pe microsateliţi în studierea mumiilor familiilor regale egiptene.