Cetatea Medievală din Târgu Mureş, restaurată

📁 Patrimoniu
Autor: Redacția
🗓️ 29 septembrie 2015

Cetatea Medievală din Târgu Mureş s-a aflat, vara aceasta, într-un amplu proces de restaurare şi valorificare, în valoare de aproape 30 de milioane de lei. Chiar dacă lucrările nu au fost finalizate complet, Cetatea Medievală a fost deschisă publicului la mijlocul lunii septembrie, cu ocazia unui concert inedit, în care Filarmonica a interpretat muzica din mai multe filme celebre.

Nu la fel de celebră ca şi alte fortificaţii din Transilvania, Cetatea Medievală din Târgu Mureş ascunde însă o adevărată comoară arheologică. Aici au fost descoperite un atelier de prelucrare a bronzului din secolul al XV-lea, despre care specialiştii spun că este prima structură industrială de acest fel din Transilvania şi pivniţa unei case din secolul al XV-lea, cu o adăugire din secolul al XVI-lea. Mai mult, aici a fost descoperită şi o fabrică de cărămidă din perioada secolelor XVI-XVII, iar arheologii au stabilit că este primul monument industrial din România, dar şi o bucătărie aproape completă din secolul al XVII-lea, scrie Vocea Transilvaniei.

De asemenea, în zona bastionului măcelarilor, a fost descoperită poarta de Nord a cetăţii medievale, dar şi un sistem de captare a apei folosite ca drenaj. Arheologii spun că asta dovedeşte existenţa unui sistem complex de infrastructură.

Pe lângă valoarea inestimabilă a descoperirilor arheologice, acestea au dus, din păcate, la întârzierea lucrărilor de reabilitare, care oricum erau în urmă din cauza unor probleme de proiectare.

Proiectul de reabilitare a vizat lucrări de consolidare, reamenajare şi reabilitare a clădirilor, aleilor, sistemelor de apă, canalizare şi drenaj, precum şi restaurarea componentelor artistice din incintă. Mai mult, toate cele patru corpuri de clădire din cetate au intrat într-un proces de restaurare, alături de cele şapte bastioane ale Cetăţii Medievale:Tăbăcarilor, Dogarilor, Mic, Croitorilor, Porţii, Măcelarilor şi Blănarilor. Toate cele şapte bastioane vor funcţiona ca săli de expoziţii, ateliere, săli de spectacole, centre de conferinţe sau muzee, scrie sursa citată.

Pe lângă lucrările de reabilitare a cetăţii, proiectul a prevăzut şi restaurarea picturilor, frescelor, a elementelor decorative exterioare şi a lucrărilor de tâmplărie. De asemenea, s-a avut în vedere amenajarea căilor de acces pietonale, a instalaţiei electrice exterioare, restaurarea şi remodelarea plasticii faţadelor, dar şi amenajări peisagistice şi realizarea unui parc arheologic pentru evidenţierea obiectivului.

sursa:Business magazin

Mai multe