Tragica înfrângere din care au învățat Aliații, în „Historia” de iulie

Unul dintre momente cruciale ale celui de Al Doilea Război Mondial a fost raidul tragic dela Dieppe, din vara lui 1942. Misiunea eșuată, care fusese gândită să testeze modul de organizare și de desfășurare a operaţiunilor de debarcare, nu a fost deloc în zadar, așa cum avea să dovedească istoria. Nu vă încruntați, revista de luna aceasta are și texte perfecte pentru răsfoitul la plajă, despre vechile cinematografe bucureștene, controversele de la Eurovision și mâncarea stradală, de la noi și din alte părți. O găsiți începând de azi, 14 iulie, la toate punctele de distribuție a presei, dar și online, pe platforma paydemic.

La începutul anului 1942, premierul britanic Winston Churchill încerca să obţină o victorie importantă împotriva Germaniei naziste. Spera că un raid amfibiu la scară mare asupra portului francez Dieppe, operaţiune denumită codificat „Jubilee“ (Jubileul), va transmite întregii lumi un mesaj clar că Marea Britanie se afla încă în luptă împotriva forţelor germane. 

Operaţiunea „Jubileul“ era, de fapt, primul asalt amfibiu major din cel de Al Doilea Război Mondial, planificat să determine gradul de rezistenţă și reacţia forţelor germane din Franţa ocupată, atacarea și distrugerea fortificaţiilor de coastă și, în particular, testarea apărării unui port printr-un raid lansat frontal. 

Lucrurile n-au mers conform planului, căci raidul s-a dovedit un eșec sângeros, soldat cu pier- deri imense: forţele terestre canadiene au înregistrat 907 morţi, circa 600 de răniţi și aproape 2.000 de prizonieri, în timp ce comandourile britanice au pierdut 257 de militari. Pierderile aliate – aproape 1.200 de morţi, 600 de răniţi și 2.000 de pri- zonieri – au reprezentat cel mai înalt nivel atins în timpul unei operaţiuni ofensive întrunite din perioada războiului implicând toate cele trei categorii de forţe. 

Însă lecțiile importante învățate cu această ocazie au condus la succesul Debarcării din Normandia, doi ani mai târziu. Despre ele și despre desfășurarea operațiunii, pas cu pas, scrie Carol Sabin Florea în dosarul de iulie.

Cinematografele de odinioară

Dacă aveți nostalgia cinematografelor vechi din centrul Bucureștiului, când ieșitul în oraș la film era un adevărat eveniment, cu mult înainte de apariția mall-urilor, atunci vă veți desfăta cu textul lui Sorin Minea despre muzica live care acompania filmele mute, despre garderobe și plasatoarele-supraveghetoare, despre mersul la bufet în pauza dintre filme, despre Volta, Trianon și Tomis, primele cinematografe bucureștene.  

Volta, din strada Doamnei nr. 7, a funcţionat începând cu anul 1909; într-o clădire construită în 1884 pe bulevardul Elisabeta începea să funcţioneze, în urma unor modificări, și cinematograful Trianon, începând cu anul 1912. 

În vechiul cinematograf de pe Calea Călărașilor nr. 11, intitulat Tomis, se intra pe sub o boltă mănăstirească: cinematograful improvizat a funcţionat în vechile chilii ale Mănăstirii Sf. Vineri. Mănăstirea era situată peste drum și separată de chilii în urma tăierii Căii Călărașilor de către „primarul târnăcop“, Dem. I. Dobrescu. Pe platoul acestui așa-zis cinematograf, actual sediu al societăţii Electrecord, s-au filmat ceva mai târziu și câteva scene din celebrul film „O noapte furtunoasă“, în regia lui Jean Georgescu. 

Pauza muzicală

Cel mai mare show muzical al lumii, ajuns anul acesta la a 67-a ediţie, a ţinut pasul cu vremurile, dar n-a fost lipsit nici de scandaluri, chiar înainte de apariţia social media. Alături de melodii, costume extravagante și coregrafii surprinzătoare, poate că tocmai controversele și competiţia sunt sarea și piperul la Eurovision Song Contest, unul dintre cele mai longevive festivaluri de televiziune la nivel global. 

Scandalul cel mai recent a izbucnit după ediţia de anul acesta – dar oare când a fost scutit acest festival de polemici, de magnitudine mai mare sau mai mică? –, cu precădere pe reţelele sociale, ediţie găzduită de orașul-Beatles, adică Liverpool. S-au atins trei borne istorice: suedeza Loreen a devenit prima femeie câștigătoare a două ediţii (precedenta, acum 11 ani); tot ea s-a alăturat irlandezului Johnny Logan în lista singurilor artiști cu două triumfuri la activ; nu în ultimul rând, graţie succesului lui Loreen, Suedia a egalat Irlanda, cele două ţări conducând, ex-aequo, cu câte șapte victorii, topul ţărilor câștigătoare ale Eurovision. 

Istoria Eurovisionului e plină de boicoturl, retrageri, excluderi. Știați, de pildă, că Austria a boicotat ediţia din 1969, găzduită de Spania, deoarece la conducerea ţării se afla dictatorul Francisco Franco? Și că Rusia a fost exclusă din concurs în 2022, ca urmare a invadării Ucrainei. 

Descoperiți și alte detalii picante, în articolul semnat de Paul Zaharia.

Paradisul street food

Că tot vorbeam de picanterii, ce ziceți de o bucată de carozza, un fel de sandvici cu mozzarella de bivoliţă? Sau de focaccia, o pâine coaptă, plată, numită și pizza bianca (pizza albă), atestată istoric în secolul al XIV-lea?

Pe lista deliciilor culinare italiene pe care trebuie neapărat să le încercaţi într-un concediu mult visat, povestește Alexandru Zaharia, se află: arancini (găluște de orez umplute cu mazăre, brânză, carne, servite cu sos arrabbiata), răspândite în Sicilia, dar și în alte regiuni din Italia, sfogliatelle (aluat în formă de scoică, umplut cu brânză ricotta îndulcită), porchetta (friptura de porc tradiţională care poate fi găsită pe toate străzile Italiei) și gnocco fritto (perniţe prăjite, umplute cu brânză sau carne, servite la micul dejun, alături de un cappuccino spumos).

Nu-i așa că vă lasă gura apă? Dacă mai pui celebra gelato, care se găsește în diverse sortimente și arome, atunci Italia poate fi considerată paradisul street foodului european. 

În această notă gurmandă, vă invităm să mergeți până la chioșc, ca să aveți parte de lecturi care să vă țină de foame în vacanță.

E prea cald ca să ieșiți din casă? Nu-i nimic, „Historia” în varianta digitală e la un click distanță, pe  platforma paydemic.