Cele mai timpurii desene ale lui Walt Disney: un album din Primul Război Mondial arată originile lui Mickey Mouse
Mickey Mosue și-a făcut apariția pe marile ecrane în 1928, dar personajul creat de Walt Disney s-a născut, se pare, cu zece ani mai devreme. Un bloc de desen scos la licitație la finalul anului trecut, ce conține câteva schițe realizate de Walt Disney când acesta avea doar 17 ani, sugerează că originile iubitului personaj de desene animate ar data din timpul Primului Război Mondial.
Blocul de desen conține cinci pagini cu desene patriotice realizate de Disney în anul 1918 și este cel mai vechi carnet aparținând lui Disney apărut până acum pe piață.
Două dintre personajele desenate sunt rozătoare (șobolani de tranșee) – asta cu zece ani înainte ca Disney să-l creeze pe faimosul Mickey Mouse, sugerând că Disney avea deja conturată imaginea personajului care l-a făcut faimos. În desene mai apar soldați și Kaiserul German.
Walt Disney și-a falsificat ziua de naștere pentru a putea pleca pe front, în Franța, la vârsta de 16 ani, iar după revenirea în America a vrut să devină caricaturist. Pentru că nu a obținut un post în acest domeniu, a început să creeze reclame pentru reviste și cinematografe, dezvoltând un interes pentru animații.