Cea mai mare navă medievală de transport marfă, descoperită de arheologi / VIDEO

📁 Istorie Medievală Universală
Autor: Redacția
🗓️ 8 ianuarie 2026

Muzeul Corăbiilor Vikinge din Danemarca a anunțat recent o descoperire fără precedent în strâmtoarea Øresund: cea mai mare și mai avansată navă medievală de transport marfă descoperită vreodată în lume.

Considerată „un reper în arheologia maritimă”, descoperirea a avut loc în timp ce scafandrii investigau fundul mării din strâmtoare, în anticiparea noului cartier Lynetteholm din Copenhaga, și au dat peste un cog (navă medievală folosită mai ales pentru transport de mărfuri, dar și pentru război -n.r.) record, îngropat sub secole de nisip și mâl, informează Interesting Engineering.

Găsită la o adâncime de aproximativ 13 metri, epava prețioasă a scăpat de forțele distructive, rezultând într-o stare extraordinară de conservare, care le-a oferit arheologilor o privire rară, de aproape, asupra unor detalii nemaiîntâlnite până acum.

Dimensiunile sale impresionante și starea remarcabilă au transformat excavarea într-o operațiune de amploare, care a necesitat 289 de scufundări și mai mult de doi ani și jumătate pentru a fi finalizată, potrivit Arkeonews.

O navă de transport revoluționară

Numită „Svælget 2”, această navă medievală de transport marfă ar fi navigat pe mările Europei de Nord, având capacitatea uimitoare de a transporta o încărcătură imensă de 300 de tone, cu un echipaj minim.

Nava a fost descrisă de Muzeul Corăbiilor Vikinge într-un comunicat de presă drept „super-nava” Evului Mediu, având aproximativ 28 de metri lungime, 9 metri lățime și 6 metri înălțime.

Analiza dendrocronologică a arătat că „Svælget 2” a fost construită în jurul anului 1410, folosind lemn provenit din Polonia și Țările de Jos. Acest lucru le-a indicat arheologilor că, deși scheletul navei a fost realizat la locul construcției, constructorii au importat alte materiale principale. Cercetătorii au fost impresionați să descopere că asemenea cantități mari de lemn erau transportate prin Europa.

De fapt, aceasta a fost principala concluzie a arheologilor: cog-ul reflectă existența unei rețele comerciale solide și complexe, pe care chiar nava a contribuit să o facă posibilă. Într-un comunicat de presă, muzeul a numit-o „coloana vertebrală a comerțului medieval”, deoarece putea parcurge distanțe lungi și naviga în ape periculoase fără un echipaj numeros, fiind astfel o navă de comerț eficientă și cu costuri reduse.

„Este o dovadă clară că se comercializau bunuri de uz cotidian. Constructorii de nave au mers cât de mare se putea pentru a transporta încărcături voluminoase – sare, lemn, cărămizi sau alimente de bază”, spune Otto Uldum, arheolog-șef, într-un comunicat de presă.

Nava a marcat o schimbare clară în comerț, când bunurile schimbate nu mai erau doar articole de lux, ci și produse de zi cu zi. Vasul a extins comerțul prin reducerea costurilor inutile și transportarea unor încărcături grele în întreaga Europă de Nord.

Datorită stării sale excelente de conservare, arheologii au recuperat coca navei, o descoperire rară. De-a lungul acesteia se aflau rămășițe ale „castelului” de prova și ale celui de la pupa, care ofereau adăpost echipajului. Până acum, arheologii nu puteau confirma existența acestor „castele” pe astfel de nave.

O surpriză majoră a fost descoperirea unei bucătării construite din cărămidă, cel mai vechi exemplu de acest tip găsit vreodată în apele daneze. Acest lucru însemna că echipajul putea găti la foc deschis în „condiții remarcabile de confort”. În plus, au fost găsite pantofi, un pieptene, o oală de gătit și o tavă din lemn, potrivit Arkeonews.

Mai multe