Ce au descoperit arheologii în 12 morminte ce datează de peste 3500 de ani
Ministerul de Antichităţi al Egiptului a anunţat că o echipă de arheologi a descoperit 12 morminte împreună cu alte artefacte inedite, toate având peste 3.500 de ani. Mormintele datează din perioada faraonilor Amenhotep al II-lea şi Tutmes al III-lea, care au dominit în timpul celei de-a XVIII-a Dinastii a Egiptului, dinastie care include unii dintre cei mai faimoşi faraoni, precum Tutankhamon.
Descoperirea constă în trei cripte săpate în piatră. Două nişe erau destinate ofrandelor, unul dintre morminte conţinea schelete de animale, iar în alte trei morminte au fost depuşi copii. Au fost descoperite oase de oi şi capre, dar şi un schelet întreg de crocodil. De asemenea, în morminte au fost găsite sarcofage din piatră sau argilă, ceramică pictată, textile, dar şi mai multe bijuterii, amulete şi scarabei.
În privinţa rămăşiţelor umane, acestea indicau faptul că majoritatea nu sufereau de nicio boală, iar cei care prezentau anumite fracturi de oase sau muşchi erau pe punctul de a se vindeca. După mai multe analize, aceste oseminte umane pot releva anumite practici medicale din perioada Regatului Nou.