Câtă libertate avea femeia în Bizanţ?

Problema spaţiului privat bizantin este destul de puţin abordatã, în mare parte datoritã lipsei unor repere sau contradicţiei lor. Sursele se ocupã, cum era de aşteptat, mai mult de evenimente politice şi religioase, de spaţiul public, lãsând într-un con de umbrã microcosmul domestic şi viaţa privatã. În plus, este dificil de stabilit dacã autorii se referã la situaţii din trecut sau dacã nu reflectã mai degrabã realitãţile prezente în trecut. În orice caz, dominarea masculinã atât de caracteristicã antichitãţii şi evului mediu cu siguranţã cã a atins şi societatea bizantinã, dar absolutizarea sa ar trebui eliminatã iar tabloul familiei nuanţat.

Unde îşi desfãşura activitãţile femeia?

Autori de secol 11 precum Mihail Attaleiates, Ioan Kekaumenos sau Mihail Psellos insistã asupra claustrãrii femeii în spaţiul casei, mãrturii similare predominând şi despre secolele 9 şi 10, la Ioannes Caminiates sau Niketas din Amnia. Symeon Metaphrastes şi Digenes Akritas menţioneazã şi ei camere speciale destinate fecioarelor, iar remarcile unor outsideri precum Francesco Filelfo, care a vizitat Constantinopolul în anii ’20 ai secolului 15, cum cã femeia bizantinã iese din casã doar dupã apus, învãluitã şi în compania servitorilor par sã confirme ideea existenţei unui spaţiu feminin determinat, idee falsificatã de o altã serie de surse, care dimpotrivã, pun accent pe libertatea de mişcare a femeii, participantã la viaţa economicã, politicã şi religioasã.

Aşadar, în Viaţa lui Antonie cel Mic o regãsim drept combatantã împotriva unei flote arabe şi la acelaşi Symeon Metaphrastes protestatarã împotriva abuzurilor nobilului Alexandru faţã de Sfânta Thekla. Potrivit lui Niketas Choniates, femeile nu erau tot timpul reţinute în spaţiul domestic, sugerând posibila prezenţã a acestora la banchetul lui Isaac II Angelos.

Trebuie sã ţinem cont şi de faptul cã în orice societate predominã stereotipii, devenind un soi de schemã mentalã mult simplificatã. Este dificil de precizat gradul de izolare al femeii în spaţiul casei Este de altfel foarte posibil ca izolarea, supunerea, discreţia, sã fi fost mai degrabã un deziderat. Împotriva claustrãrii femeilor de viţã nobilã vorbeşte episodul aventurii incestuoase dintre Andronikos Komnenos şi nepoata lui Manuel I Comnenul, Eudokia, care a zãbovit într-o tabãrã militarã. Nici relatarea lui Digenes Akritas nu precizeazã cã ar fi existat o separare arhitectonicã a spaţiului feminin, nici diataxis-ul lui Attaleiates. Lipsa unor menţiuni certe ale existenţei gynaeceum-ului (spaţiul privat feminin) nu constituie însã o dovadã concludentã împotriva sa.

Ce poziţie ocupa femeia în familie?

Lãsând la o parte consideraţiile asupra familiei-nucleu sau modificãrile legislative care îmbunãtãţeau condiţia femeii (lãrgirea dreptului de proprietate de pildã), opiniile asupra rolului sãu în familie converg cãtre o prezenţã activã, energicã, dar şi prudentã, moderatã şi caldã, dupã cum reiese din panegyricele lui Theodor de Stoudios sau Mihail Psellos. Ana Comnena nutreşte o admiraţie profundã faţã de Irena Doukas şi Anna Delassene. Elogiul patern este mai rar, stereotipul figurii materne este predominant în societatea patriarhalã, unde bãrbatul este încadrat mai mult în sfera politicã decãt în cea familialã. Symeon Metaphrastes oferã exemple nenumãrate ale legãturii mama-copil, îmbogãţind considerabil stereotipia.

De menţionat este cã tot el prezintã uun caz ce ar putea funcţina ca reper în conturarea imaginii ambivalente a femeii în “patriarhat”:confruntarea dintre Maxentius şi Ecaterina, aruncatã într-o disputã retoricã al cãrei rezultat este interpretat de Symeon în aşa fel încât sã corespundã stereotipului labilitãţii intelectuale feminine, deşi este probabil ca împãratul sã-i fi recunoscut meritele. Represiune? Toleranţã?

Iarãşi se întrevede dificultatea abordãrii temei familiei bizantine. Noţiuni ca cele de toleranţã, represiune, drepturi, abuz, creaţii ale secolelor 19 şi 20, sunt greu de transpus atât de departe în timp. Ceea ce nu se poate nega însã este conformismul ecleziastic al acestei societãţi, care impregneazã aspectele vieţii sociale şi îi oferã baza normalitãţii. Existã norme statale şi bisericeşti care se constituie într-un cadru de funcţionare a societãţii, stabilind comportamentele acceptate şi pedepsele pentru devieri, dar a standardiza familia înseamnã a-i refuza particularitãţile. Într-adevãr, autoritatea lui pater familias se pãstreazã în cele mai multe familii bizantine, dar sunt destul şi cazurile în care femeia joacã rolul dominant (şi pentru cã legislaţia apãrã dreptul la moştenire).

Participarea individualã la activitãţi sociale, indicatã de exemplu de arhivele fraternitãţilor tebane, confirmã dreptul lor la afirmare. Totuşi, cele mai multe femei care conduceau gospodãrii erau vãduve şi proveneau dintr-un mediu sãrac. O analizã demograficã detaliatã este imposibilã, întrucât multe nu erau trecute în registre.

Interdicţii

Atribute strict patriarhale erau aranjarea mariajelor copiilor, decizia asupra orientãrii profesionale a acestora, trimiterea la mãnãstire, castrarea pentru împiedicarea fãrâmiţãrii proprietãţii, adoptarea de moştenitori şi chiar vânzarea copiilor ca sclavi.

Ceea ce ar putea fi interpretatã drept represiune era de fapt o normalitate. Travestismul a fost folosit şi de femei pentru a dobândi acces în zone ce le erau interzise. În spaţiul privat se poate manifesta şi o formã de dominare prin violenţã, ca în cazul tratamentului Sf. Euphemia de cãtre soţul sãu got. Manifestãri de acest gen conduceau şi la suicid, ceea ce i-a determinat pe arhiepiscopii Apokaukos şi Chomatianos în secolul 13 sã acorde permisiunea de separare a cuplului dupã investigaţii prealabile. În alte cazuri femeia poate sã depunã un jurãmânt de castitate, cum a procedat Theophano, iar soţul are dreptul de a-şi satisface în altã parte nevoile sexuale. Pe de altã parte, dacã se intâmplã viceversa, soţia trebuie sã accepte cu bunã credinţã decizia soţului. Astfel de diferenţe fac mai vizibilã normalitatea socialã şi familialã definite în termeni de specificitate de gen. Privitor la evitarea cãsãtoriei, aceasta era mai lejerã tot în cazul bãrbaţilor.

Statutul femeii, cãreia îi era rezervat îndeosebi spaţiul privat, familia, era conform ordinii divine în concepţia creştinã. În ciuda discrepanţelor sursologice sau problematicii izolãrii, supunerii, dominãrii, toleranţei etc., femeia bizantinã era în primul rând mamã, reprezentare a Sfintei Fecioare, simbol al bunãtãţii, umanitãţii şi devoţiunii faţã de copii şi familie, liantul social.

Bibliografie:

Kahzdan, Alexander. Women at Home, Dumbarton Oaks Papers, vol. 52, 1998;

Laiou, Angeliki. The Role of Women in Byzantine Society, în Kahdzdan, Alexander, Women at Home, Dumbarton Oaks Papers, vol. 52, 1998.