Cât de devastată a ajuns Cetatea dacică de la Costeşti
📁 Dacia antică
🗓️
5 martie 2019
Cetatea dacică de la Costeşti, învecinată Sarmizegetusei Regia, a împlinit un deceniu de când a fost inclusă în patrimoniul mondial UNESCO, al celor mai importante obiective culturale din lume. Situaţia ei este, însă, dezastruoasă, iar autorităţile statului român nu au întreprins demersuri pentru a o remedia. Cetatea aflată în Munţii Orăştiei a ieşit din iarnă mai degradată ca niciodată. Zeci de blocuri de calcar vechi de două milenii s-au dislocat din cele două foste palate ale sale (turnurile locuinţă), au fost sfărmate şi prăvălite şi chiar distruse iremediabil. VIDEO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.