Castelul Corvinilor a fost revendicat de un tânăr care se pretinde moştenitorul lui Iancu de Hunedoara

📁 Curiozităţile şi culisele istoriei
Autor: Redacția
🗓️ 16 ianuarie 2014

Ioan Cozma a sesizat autorităţile locale din Hunedoara pentru a fi declarat moştenitor al lui Iancu de Hunedoara şi al urmaşilor săi, care au deţinut Castelul Corvinilor. Omul nu vrea castelul, dar speră că în schimbul monumentului istoric va fi recompensat cu o sumă importantă.

Ioan Cozma a avut o revelaţie în urma unei vizite la Castelul Corvinilor. Tânărul de 26 de ani, din Timişoara, spune că a aflat că este moştenitor al lui Iancu de Hunedoara şi, ca urmare, poate revendica monumentul istoric. S-a adresat Prefecturii Hunedoarei, pentru a fi declarat moştenitor al celor care au deţinut Castelul Corvinilor, însă în lipsa oricăror dovezi, iniţial solicitarea sa nu a fost luată în seamă, Bărbatul a revenit însă cu o solicitare pe aceeaşi temă:vrea să fie declarat moştenitor şi să primească o sumă importantă de bani în schimbul Castelului Corvinilor.

„Am cerut informaţii despre cum pot intra în posesia moştenirii, însă am fost îndrumat greşit, iar Instituţia Prefectului a refuzat să înceapă demersurile pentru titlul meu de moştenitor. Rog să fiu luat în considerare, pe cale amiabilă, pentru a nu fi nevoit să fac reclamaţii instituţiilor superioare”, a scris Ioan Cozma, în petiţia depusă la Instituţia Prefectului. Cererea i-a fost înregistrată. „Acesta consideră că este moştenitorul Castelului Corvineştilor din Hunedoara. Solicită ca instituţia noastră să demareze procedurile pentru obţinerea titlului de moştenitor”, au notat reprezentanţii Prefecturii Hunedoara.

Prefectura verifică sesizarea

Astfel conducerea instituţiei a dispus „efectuarea unui control, în data de 16 ianuarie 2014, în localitatea Hunedoara cu privire la analizarea celor prezentate în sesizare”.  Ioan Ispas Cozma locuieşte în Timişoara şi a ajuns la concluzia că îi este urmaş lui Iancu de Hunedoara după o vizită la Castelul Corvinilor. „În timpul acelei vizite, am rămas înmărmurit de emoţie când am văzut o inscripţie în care se regăsea numele meu ca moştenitor al lui Iancu de Hunedoara, în care arăta că Iancu de Hunedoara îmi lasă o moştenire. Inscripţia respectivă de pe un panou nu mai era acolo, la revenirea mea la Castelul Corvinilor. Probabil a fost luată”, a relatat tânărul.

Este convins că are dreptul la moştenire şi spune că, în cazul în care va primi o sumă importantă de bani, ca urmaş al celor care au deţinut castelul, o va folosi pentru a se îngriji de sănătatea lui şi a celor apropiaţi. Nu are nevoie de Castelul Corvinilor şi chiar va avea grijă de el, a mai adăugat tânărul, care adaugă că are probleme de sănătate. Reprezentanţii Muzeului Castelului Corvinilordin Hunedoara neagă existenţa unei astfel de inscripţii.

Mai multe