Casa Sfatului din Braşov era locul execuţiilor medievale
Clădirea a fost afectată, de-a lungul timpului de calamităţi naturale şi a reuşit să scape, în ultimul moment, de demolare, fiind declarată monument istoric. Astăzi se implinesc 590 de ani de la atestarea sa documentară.
Cea mai vizitată şi mai controversată clădire din Braşov se află în Piaţa Sfatului şi adăposteşe acum Muzeul Judeţean de Istorie. Puţin ştiu, însă, că în această clădire a funcţionat în secolul al XVI-lea o cameră de execuţie capitală.
Începutul unei construcţii pe locul Casei Sfatului este atestat în documente în data de 23 decembrie 1420, când s-a semnat un acord între Breasla Blănarilor şi Adunarea Districtului Ţării Bârsei.
Conducerii oraşului i s-a îngăduit atunci să constuiască deasupra magazinului de desfacere al blănarilor o cameră pentru „acordarea dreptăţii" şi pentru şedinţele sfatului orăşenesc.
„Construcţia a fost completată şi de aceea, se pot observa astăzi stiluri difeite de arhitectură. În partea de jos se observă stilul gotic, iar la etaj stilul renascentist şi baroc. În secolul al XVI-lea turnul era străjuit de patru turnuleţe, semn că oraşul avea dreptul de a pronunţa sentinţe capitale, «Jus Gladi»", a explicat Radu Ştefănescu, directorul Muzeului Judeţean de Istorie.
În timp, Casei Sfatului i s-au adăugat noi încăperi, iar turnul a fost prevăzut cu un ceas cu cadrane pe toate cele patru laturi. Din turnul ei, trompeţii anunţau evenimentele importante ale urbei.
Salvată de la dmolare
Asupra Casei Sfatului s-au abătut de-a lungul vremii cutremure, trăsnete şi incendii, a suferit modificări, dar, mai ales, clădirea a supravieţuit dorinţei de demolare a conducătorilor de la începutul secolului XX.
Un tur al clădirii poate oferi o imagine mai amplă asupra oraşului medieval, inclusiv al sălii de tortură din Evul Mediu.