Casa de Hohenzollern-Sigmaringen şi Regii României
Casa princiară de Hohenzolern-Sigmaringen datează din timpuri străvechi prima menţiune a ei apărând într-o cronică germană din 1061. Acolo sunt pomeniţi doi fraţi, cavaleri şi conţi Zollern care au murit într-o luptă.
Sunt însă unii istorici care apreciază că vechimea familiei ar fi, de fapt, mult mai mare, fiind descendentă din Burkhard I, conte de Baar şi duce de Suabia, sau chiar că ar avea rădăcini mai vechi, din Sfântul Meinard, martir al creştinismului, asasinat de păgânii germanici, la anul 861.
Comitatul Hohenzollern-Sigmaringen a fost format în 1576, în urma partajării Comitatului Hohenzollern, un fief al Sfântului Imperiu Roman. La moartea ultimului conte de Hohenzollern, Carol I (1512-1579), teritoriul a fot divizat între fii acestuia: Eitel Frederick IV de Hohenzollern-Hechingen (1545–1605), Carol II de Hohenzollern-Sigmaringen (1547–1606), Christof de Hohenzollern-Haigerloch (1552–1592).
Iată cele mai importante figuri din dinastia Hohenzollern-Sigmaringe:
Conţi de Hohenzollern-Sigmaringen, 1576–1623
- Karl II 1576–1606
- Johann 1606–1623
Prinţi de Hohenzollern-Sigmaringen, 1623–1849
- Johann 1623–1638
- Meinrad I 1638–1681
- Maximilian 1681–1689
- Meinrad II 1689–1715
- Joseph Franz Ernst 1715–1769
- Karl Friedrich 1769–1785
- Anton Aloys 1785–1831
- Karl 1831–1848
- Karl Anton 1848–1849
Prinţi de Hohenzollern-Sigmaringen şi Hohenzollern după anexarea comitatului
- Karl Anton 1849–1885
- Prinţul Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen 1885–1905
- Prinţul Wilhelm de Hohenzollern-Sigmaringen 1905–1927
- Prinţul Friedrich de Hohenzollern-Sigmaringen 1927–1965
- Prinţul Friedrich Wilhelm de Hohenzollern-Sigmaringen 1965–2010
- Karl Friedrich, Prinţ de Hohenzollern 2010–prezent
Patru generaţii de regi ai României
Pe lângă toate distrugerile provocate de Primul Război Mondial (1914-1918) au apărut şi o serie de disensiuni între capetele încoronate ale vremii. Motivul principal a fost acela că o serie de monarhi, respectând interesul şi voinţa statului pe care îl reprezentau la acel moment, au trecut peste legăturile de sânge şi au intrat în conflict împotriva cu unele state conduse de rude mai mult sau mai puţin apropiate.
Păstrând aspectul cronologic, în 1866, guvernul României a cerut Prinţului Karl Anton, şeful Casei Hohenzollern-Sigmaringen, ca al doilea fiu al său, Carol, să devină principe al tânărului stat român. Pe 10 mai 1866, Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a depus jurământul de credinţă în faţa Parlamentului României. La început relaţiile între Casa Hohenzollern şi acesta au fost extrem de bune.
Pe acest fond Carol I a devenit o garanţie pentru investitorii germani ai vremii. Totuşi Carol I nu a avut urmaşi, singurul copil născut din mariajul său cu Regina Elisabeta a fost o fată, Măriuca, moartă la vârsta de 4 ani de scarlatină. Acesta a apelat la Casa din care provenea pentru ca dinastia regală românească să îşi păstreze apartenenţa la Hohenzollerni.
Potrivit succesiunii din interiorul Casei, pe tronul românesc trebuia să urce Leopold, fratele mai mare al lui Carol I, însă acesta a renunţat în favoarea fiilor săi-în ordine Wilhelm, Ferdinand, Karol Anton. În 1886, printr-o scrisoare oficială, Wilhelm renunţa la drepturile succesorale, tronul României revenindu-i lui Ferdinand.
Îngheţul
Cât timp a trăit Regele Carol I, legăturile dintre regalitatea românească şi casa din care regii proveneau au fost foarte bune, însă începerea Primul Război Mondial avea să modifice această situaţie. România a rămas neutră în pofida dorinţei lui Carol I să intre în război de partea Germaniei.
Tot în 1914, acesta a murit, iar coroana i-a revenit lui Ferdinand, care era căsătorit cu o descendentă a monarhiei britanice, Regina Maria, nepoată a Reginei Victoria a Marii Britanii. Ferdinand a decis însă să intre în război împotriva Imperiului German, condus de Împăratul Wilhelm al II-lea şi împotriva familiei sale, condusă la acel moment de fratele său mai mare Wilhelm (1864-1927).
Pentru acest motiv a şi fost exclus din Casa de Hohenzollern împreună cu toţi urmaşii săi. Ulterior s-a revenit asupra deciziei şi urmaşii Regelui Mihai I au recăpătat titlul de Hohenzollern-Sigmaringen. Nu e singurul caz de monarh care a fost pus în postura să îşi renege originile.
Un caz mult mai cunoscut este cel al Regelui George al V-lea, din Marea Britanie, care în 1917 renunţă la titlul de Saxa-Coburg şi Gotha, moştenit de la prinţul consort al Reginei Victoria, Albert, şi îl schimbă în englezescul Windsor.