Casa Alecsandri a luat foc de doua ori într-o zi VIDEO

📁 Patrimoniu
Autor: Redacția
🗓️ 2 ianuarie 2011

Casa în care s-a născut poetul Vasile Alecsandri a luat foc de doua ori în chiar prima zi a acestui an. Din primele cercetări se pare că incendiul a fost provocat de niște oameni ai străzii care dorind să se încălzească au aprins întreg imobilul aflat într-o stare avansată de degradare.

Pompierii au intervenit pentru a stinge incendiul izbucnit în locuinţa în care a fost adus pe lume poetul, însă, până la localizarea focului, flăcările au distrus acoperişul şi a degradat zidurile exterioare. Imobilul, situat în zona centrală a municipiului, era locuit de oamenii ai străzii, de mai bine de 30 de ani.

Clădirea, deși este monument de patrimoniu, aparține unei firme cu patronat italian care a cumpărat-o în urma cu mai mulți ani și care nefiind lăsat să desfășoare activități comerciale în ea a lasat-o în paragină, notează Ziarul de Bacău.

Un grup de initiațivă a decis să facă demersuri pentru a strânge fondurile necesare răscumpărarii ei și introducerea acesteia într-un circuit cultural, însă proprietarul casei cere 250.000 de euro pentru imobilul aflat într-o stare avansată de degradare.

t

Mai multe