"Capsulă a timpului" veche de 85 de ani, descoperită în curtea unui englez: "E perfect păstrată"

Un adăpost subteran uriaș, din vremea celui de-Al Doilea Război Mondial, a fost descoperit în curtea unui englez din Coventry. Supranumite "adăposturi Anderson", aceste beciuri construite de guvern în grădinile locuințelor au adăpostit milioane de britanici în timpul conflagrației mondiale, însă au fost imediat scoase din uz, odată cu înfrângerea naziștilor.

Deși adăposturile Anderson erau împrăștiate în toată Anglia, descoperirea unei construcții intacte, cu obiecte neatinse de peste 80 de ani, reprezintă o adevărată "capsulă a timpului", scriu jurnaliștii de la Daily Mail.

Martin Tracey, în vârst de 66 de ani, și soția lui sunt cei care au scos adăpostul la lumină, imediat după ce au cumpărat casa din Coventry, vara trecută. Fostul proprietar locuise acolo de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, însă un vecin a fost cel care a menționat, în trecere, că s-ar putea ca în curte să fie un adăpost istoric, din seria celor făcute să apere până la șase oameni de efectele devastatoare ale bombardamentelor aeriene.

"E uimitor să ai o bucată de istorie în curtea din spatele casei. A fost foarte tare atunci când am descoperit adăpostul prima oară. Era și nostalgie, pentru că e ceva ce ține de istoria localității Coventry. Familia de dinaintea noastră a fost aici de la război. Casa nu a mai fost în alte mâini de atunci", a povestit Martin Tracey.

"Soția mea, care e pasionată de grădinărit, și nepotul meu au decis să facă din adăpost un proiect personal și l-au curățat și deschis încă din luna septembrie a anului trecut. Inițial am vrut să îl scoatem și să avem grădina netezită, dar ei ai fost foarte impresionați așa că l-am păstrat. E mult mai mare decât m-am așteptat vreodată să fie și e perfect păstrat. A fost un adăpost foarte bine construit. Din câte știm, este singurul de pe stradă", a mai spus bărbatul.

Istoria adăposturilor Andersen din Marea Britanie

Adăposturile antiaeriene, cunoscute, de asemenea, ca refugii antiaeriene, sunt structuri pentru protejarea necombatanților, precum și a combatanților, împotriva atacurilor aeriene ale inamicului. Ele sunt similare cu buncărele în multe privințe, deși nu sunt concepute pentru apărarea împotriva atacurilor de la sol.

Înaintea celui de-al Doilea Război Mondial, în mai 1924, a fost înființat în Marea Britanie un comitet de apărare împotriva atacurilor aeriene (Air Raid Precautions Committee). Timp de mai mulți ani au fost realizate puține progrese în construirea de adăposturi din cauza conflictului aparent ireconciliabil între necesitatea de a trimite populația în adăposturi subterane și necesitatea de a o menține deasupra solului pentru a o proteja împotriva atacurilor cu gaze toxice. În februarie 1936, secretarul de stat al Afacerilor Interne a numit un comitet tehnic privind măsurile structurale de precauție împotriva atacurilor aeriene.

Până în noiembrie 1937 a avut loc doar un progres lent din cauza lipsei unor informații serioase cu privire la modul de proiectare a adăposturilor și comitetul a propus ca Ministerul de Interne mai degrabă să constituie un departament propriu de cercetare a măsurilor structurale de precauție decât să se bazeze pe cercetările efectuate de Bombing Test Committee. Această propunere a fost în cele din urmă pusă în aplicare în ianuarie 1939.

În timpul negocierii acordului de la München, autoritățile locale au săpat tranșee pentru a oferi adăpost în cazul unui atac german. După încheierea acordului, guvernul britanic a decis să efectueze permanent acest gen de lucrări, amenajând tranșee căptușite cu prefabricate din beton. Acestea s-au dovedit însă a fi ineficiente. Guvernul a decis, de asemenea, să construiască gratuit familiilor cele mai sărace adăposturi Anderson și să furnizeze materiale din oțel pentru adăposturile amenajate în subsoluri.