Camera Reprezentanţilor din SUA: rezoluţie pentru celebrarea Centenarului Marii Uniri

📁 Marea Unire
Autor: Redacția
🗓️ 13 decembrie 2018

Camera Reprezentanţilor din Statele Unite ale Americii a adoptat marţi o rezoluţie prin care celebrează Centenarul Marii Uniri, anunţă ambasadorul României în SUA, George Maior. Documentul a fost iniţiat atât de membri republicani cât şi de democraţi şi menţionează rolul Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia, precum şi sprijinul acordat de Statele Unite în favoarea aspiraţiilor de unitate naţională a românilor.

„În 1918, Statele Unite au sprijinit aspiraţiile României de libertate şi unitate, pe baza celor 14 puncte ale preşedintelui Woodrow Wilson”, se arată în rezoluţia Camerei Reprezentanţilor, precizându-se că acest fapt a favorizat „o puternică legătură de prietenie între cele două naţiuni, cimentată de o strânsă legătură a parteneriatului strategic”. Actul a fost iniţiat atât de membri republicani cât şi de democraţi, aceştia fiind Michael Turner şi Dan Lipinski, co-preşedinţi ai Grupului de prietenie pentru România din legislativul american, Jackie Walorski, membru al Grupului de prietenie pentru România, şi Gregory Meeks, vicepreşedinte al Subcomisiei pentru Europa, Eurasia şi Ameninţări Emergente.

Rezoluţia „onorează hotărârea şi sacrificiul tuturor românilor care au luptat cu vitejie pentru împlinirea aspiraţiilor lor democratice de libertate şi unitate”, făcând posibilă Marea Unire de la 1918 şi reafirmă dorinţa Camerei Reprezentanţilor „de a continua consolidarea Parteneriatului Strategic dintre Statele Unite şi România şi de a inspira generaţiile viitoare în a preţui, păstra şi dezvolta prietenia istorică dintre cele două naţiuni”. „Documentul confirmă relaţia excepţională de parteneriat pe care România o are cu Statele Unite ale Americii, fiind şi o dovadă de respect şi preţuire pentru ţara noastră”, a precizat ambasadorul României în SUA, George Maior.

Rezoluţia în întregime o puteţi citi aici

Mai multe