Buncărul lui Mussolini
BBCa realizat un reportaj în vila Torlonia din Roma, în care a trăit, timp de 18 ani, Benito Mussolini. Acum un muzeu, construcţia somptuoasă poate fi împărţită în două zone, fiecăreia corespunzându-i o etapă a vieţii ducelui fascist al Italiei.
Vila propriu-zisă, cu a sa arhitectură impresionantă, candelabre, marmură albă, fresce, săli mari şi decorate opulent, aminteşte de anii de glorie ai lui Mussolini.
Prin contrast, partea subterană poartă urmele perioadei de dinaintea morţii liderului fascist. În această ultimă parte a vieţii sale, Il Duce devenise obsedat de gândul că ar putea fi ţinta unui atac aerian, cîn urma căruia şi-ar putea pierde viaţa, împreună cu familia, printre dărâmăturile vilei sale.
Din acest motiv, Benito Mussolini a dat ordin să-i fie construit un adăpost antiaerian în curtea vilei. Pentru că se temea că ar putea fi ucis în drum spre adăpost, o pivniţă a fost transformată într-o ascunzătoare mai sofisticată decât prima. Construcţia era prevăzută cu uşi etanş şi cu o cameră de decontaminare.
Il Duce nu a fost, însă, mulţumit nici de acesta. Liderul italian se temea că ar putea fi ţinta unui atac chimic şi a cerut începerea construcţiilor la un nou buncăr, câţiva metri sub Torlonia.
Marea lui spaimă, care avea să se şi adeverească, a fost că noul adăpost antiaerian nu va fi terminat la timp. Muncitorii nu au reuşit, însă, să finalizeze lucrările la buncăr. Construcţia a rămas aşa cum a fost lăsată ea când a fugit Mussolini, în 1943.
Când cobori acum în acest buncăr neterminat, ai sentimentul că ajungi într-un submarin, comentează BBC News. Coridoarele sunt precum nişte tuburi uriaşe, iar acest loc umed şi întunecos, atât de diferit de lumea de la suprafaţă, arată adevărata dimensiune a spaimelor ducelui fascist.
Benito Mussolini a fost împuşcat de comuniştii italieni în 28 aprilie 1945 şi agăţat de picioare într-o piaţă din Milano.
Sursa:www.gandul.info