Biserica medievală din Ribiţa, construită la începutul secolului al XV-lea de cnezii din Ţara Zarandului, va fi restaurată

📁 Patrimoniu
Autor: Redacția
🗓️ 24 septembrie 2020

Biserica medievală din satul Ribiţa va fi restaurată complet, printr-o investiţie finanţată cu fonduri europene. Peste două milioane de euro va costa restaurarea din temelii a bisericii medievale de zid din Ribiţa, veche de la începutul secolului al XV-lea, relatează adevarul.ro.

Biserica de zid din Ribiţa a fost clădită la începutul secolului al XV-lea de cnezii din Ţara Zarandului. A fost datată în 15 iulie 1417, conform unei pisanii în care au fost menţionanţi: jupânul Vladislav, jupâniţa Stana, fiul, fratele său jupânul Miclăuş şi cu jupâniţa lui Sora, Popa Dragoşin. „Edificiul este alcătuit dintr-un altar rectangular decroşat, boltit în semicilindru, o navă cu pereţi masivi şi un turn-clopotniţă, precedat de un pridvor deschis din lemn. Turnul, prevăzut cu un portal gotic, în arc frânt cu acoladă, comunică cu nava, la nivelul primului său etaj, prin două ferestre, spaţiul format substituindu-se unei tribune, rezervată ctitorului şi familiei sale”, arăta preotul Florin Dobrei, în volumul „Bisericile ortodoxe hunedorene”. Picturile sale au o valoare artistică de excepţie, potrivit specialiştilor. 

În ultimele două secole, biserica din Ţara Zarandului a trecut prin mai multe serii de reparaţii şi renovări care au condus la aspectul său actual. Aşezământul păstrează o iconografie în care apare sfânta protectoare a minerilor, Ribiţa, o aşezare cu circa 800 de locuitori, având o veche tradiţie minieră.

Mai multe