Benjamin Netanyahu: Mai multe țări vor urma exemplul SUA și vor recunoaște Ierusalimul drept capitala Israelului
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a afirmat joi că Israelul este în contact cu mai multe țări care intenționează să urmeze exemplul președintelui american de a muta ambasada SUA la Ierusalim și de a recunoaște Ierusalimul drept capitala Israelului, menționează DPA.
"Suntem deja în contact cu alte țări care vor recunoaște la rândul lor (Ierusalimul drept capitală a Israelului — n.r.) și nu am nicio îndoială că, de îndată ce ambasada americană se va muta la Ierusalim, și chiar înainte de asta, multe ambasade se vor muta la Ierusalim", a spus Netanyahu în același discurs.
Mai mult, Benjamin Netanyahu a declarat ca președintele american Donald Trump "a intrat pentru totdeauna în istoria" Ierusalimului prin faptul că l-a recunoscut drept capitală a Israelului. "Președintele Trump a intrat pentru totdeauna în istoria capitalei noastre. Numele lui va fi afișat cu mândrie alături de alte nume din istoria glorioasă a orașului nostru", a declarat el în cursul unui eveniment organizat de Ministerul Afacerilor Externe israelian.
Orice acord de pace cu palestinienii trebuie să includă Ierusalimul drept capitală a Israelului, a declarat încă de miercuri Benjamin Netanyahu, după ce președintele american Donald Trump a anunțat că SUA recunosc Ierusalimul drept capitală a Israelului.
Președintele american Donald Trump a anunțat miercuri că SUA recunosc orașul Ierusalim drept capitală a statului Israel, anunț care marchează o schimbare majoră a politicii Washingtonului în Orientul Mijlociu.
''Am hotărât că este timpul să recunoaștem oficial Ierusalimul drept capitală a Israelului. Deși președinții precedenți au făcut din asta o promisiune majoră în campaniile electorale, ei nu au reușit să se țină de promisiune. Astăzi, eu mă țin'' de acest angajament, a declarat Donald Trump în mesajul transmis din sala de recepții diplomatice a Casei Albe.
''Ierusalimul este centrul guvernului israelian modern, sediul legislativului israelian și al Curții Supreme'', a spus președintele american. Totodată, Trump a cerut Departamentului de Stat al SUA să înceapă pregătirile pentru a muta ambasada SUA de la Tel Aviv la Ierusalim și a anunțat că vicepreședintele Mike Pence va efectua o vizită în Orientul Mijlociu în următoarele zile.
Liderul de la Casa Albă a subliniat că Ierusalimul trebuie să rămână locul sfânt pentru trei religii importante (creștină, iudaică și musulmană, n.r.) și că Israelul are dreptul de a-și decide propria capitală. Decizia lui Donald Trump îi va mulțumi probabil pe principalii săi susținători — republicani conservatori și creștini evanghelici care formează o mare parte a bazinului său electoral, notează Reuters. Trump a acționat în conformitate cu o lege din 1995 care prevede că SUA își mută ambasada la Ierusalim. Predecesorii săi Bill Clinton, George W. Bush și Barack Obama au amânat constant această decizie pentru a evita tensionarea situației din Orientul Mijlociu.