Au fost descoperite cele mai vechi şi cele mai mari hieroglife
Arheologii au descoperit nişte hieroglife mari sculptate pe un perete de stâncă în regiunea Nekheb din Egipt. Se pare că acestea au peste 5.200 de ani vechime și sunt printre cele mai vechi cunoscute hieroglife cunoscute până în prezent. Utilizarea lor datează dinaintea primelor dinastii faraonice.
Descoperirea neașteptată a fost făcută de către membrii unei misiuni arheologice conduse de Universitatea Yale și Muzeul Regal de Artă și Istorie din Bruxelles, în apropierea unui sat aflat la aproximativ 7 km nord de oraşul antic Nekheb (ElKab în arabă).
Arheologii au descoperit aici, pe pereţii stâncii, nişte inscripții care nu fuseseră descoperite în timpul unor precedente explorări, în special nişte hieroglife care sunt printre cele mai mari și cele mai vechi descoperite vreodată.
Ele se dovedesc de o mare importanță pentru înțelegerea modului în care s-a dezvoltat sistemul unic și complex de scriere din Egiptul antic, potrivit egiptologului John Coleman Darnell, un profesor de la departamentul de Literatură şi Civilizație din Orientul Apropiat, cel care a coordonat proiectul de studiu la Yale („Elkab Desert Survey Project”).
Cele patru hieroglife au o înălțime de circa 70 de centimetri și au fost inscripționate în jurul anului 3.250 î. Hr. Unul dintre semne prezintă un cap de taur pe un par scurt, un simbol descoperit și în alte situri egiptene.
Capul de taur pare să fie un simbol al puterii regale în timpul perioadei de formare a statului egiptean, a precizat Darnell. Celelalte trei semne prezintă două berze, spate în spate, cu o pasăre ibis între ele. Acest aranjament sugerează că cele trei semne reprezintă o declarație despre cosmos prin intermediul ciclului solar, a explicat Darnell, notând că aranjamente similare au fost descoperite și în alte situri egiptene.
Hieroglifele au o vechime de peste 5.000 de ani și au fost folosite pentru prima dată din motive artistice și simbolice, înainte de a compune fraze adevărate, acum aproximativ 4700 ani. Aceste descoperiri arată că a existat o dezvoltare lentă a scrierii cu hieroglife folosită inițial pentru birocrație, dar că scrierea Egiptului antic a avut o mai mare răspândire geografică și a variat ca tematică în timpul dezvoltării sale sau numai după aceea.
De altfel, arheologii au descoperit și o altă inscripție, care prezintă de această dată o turmă de elefanți, realizată între 4.000 și 3.500 de ani î. Hr. Unul dintre elefanții adulți a fost desenat cu un pui de elefant în interiorul corpului. Un mod incredibil de rar de a reprezenta o femelă gestantă, a precizat Darnell.
Regiunea în care au fost făcute aceste descoperiri importante este Elkab situată între Nil și deșert, la 90 de kilometri sud de Teba, pe malul drept al fluviului din faţa oraşului Hierakonpolis, un centru important al Egiptului antic.