Arheologii cred că au descoperit rămăşiţele creditorilor lui Mihai Viteazul

În 1594, după aderarea Ţării Româneşti la Liga Sfântă (alianţă antiotomană), voievodul Mihai Viteazul a condus o revoltă împotriva Imperiului Otoman, reuşind să captureze câteva castele de-a lungul Dunării şi câteva fortificaţii din interiorul teritoriului imperiului. În timp ce Mihai conducea oştirile, creditorii săi au fost atacaţi şi ucişi în Bucureşti. O echipă de arheologi cred că au descoperit mormântul comun în care au fost aruncate corpurile acestora, în Piaţa Universităţii din Bucureşti, pe locul fostei Mănăstiri „Sf. Sava”. Oasele descoperite relevă faptul că aceştia au avut parte de o moarte extrem de violentă.

În timpul săpăturilor realizate pe locul cimitirului bisericii „Sf. Sava”, au fost descoperite 688 de morminte datând din secolele XVI-XIX, informează Forbes. Totuşi, nu departe de acest sit, arheologii au descoperit trei schelete care fuseseră aruncate fără vreun ceremonial într-o groapă circulară. Peste ele au fost aruncate oase de animale, cărămizi, cioburi de ceramică şi alte resturi. Dar toate aceste „gunoaie” – împreună cu datarea cu carbon a oaselor-i-au ajutat pe arheologi să dateze groapa comună undeva la sfârşitul secolului XVI – începutul secolului XVII.

Mihai Constantinescu şi colegii săi au analizat cu atenţie scheletele, în căutare de indicii care să releve identitatea lor. În „International Journal of Osteoarhcheology”, aceştia au scris că toate cele trei schelete au aparţinut unor bărbaţi, adulţi tineri şi de vârstă mijlocie. Toţi aveau o sănătate dentară precară, precum şi semne timpurii de osteoartrită. După cu indică fixarea muşchilor pe oase, toţi bărbaţii aveau o rutină a activităţilor:ridicau, aruncau şi mutau obiecte grele, mergeau pe distanţe lungi şi stăteau adesea în poziţie ghemuită. E foarte probabil ca aceşti bărbaţi să fi avut aceeaşi ocupaţie, iar activităţile lor să fi fost repetitive.

Rănile găsite de arheologi sunt numeroase şi grave – atât cele care se vindecaseră înaintea morţii, cât şi cele care au cauzat moartea. La un moment dat în viaţă, Scheletul 1 şi-a fracturat clavicula, coastele, încheietura mâinii stângi, genunchiul, şoldul, coloana vertebrală la nivel lombar, nasul şi degetele din mijloc de la piciorul drept. Scheletul 2 pare să fi fost rănit cu o săgeată în spate, care a penetrat şi i-a fracturat umărul stâng, şi a avut răni la ambii genunchi. În mod surprinzător, Scheletul 3 nu avea răni, dar aceasta se datorează, probabil, faptului că era puţin mai tânăr decât ceilalţi doi.

Alte 24 de răni au mai fost descoperite pe cele trei corpuri, însă acestea au fost realizate la momentul morţii. În timp ce Scheletele 1 şi 3 aveau câteva răni, Scheletul 2 a suferit 18 răni înainte de a fi murit. Majoritatea rănilor au fost cauzate de un atac frontal, iar majoritatea au fost realizate cu obiecte ascuţite, precum săbii sau săgeţi.

Scheletul 2 a fost cel mai afectat, cu un glonţ de muschetă prins în vertebrele gâtului, un cap de săgeată blocat în coastă, o tăietură care a distrus scheletul facial şi un semn pe vertebre că cineva a încercat să îl decapiteze. Şi Scheletul 3 a prezentat semne ale decapitării-probabil cu un paloş. Scheletul 1 a suferit un fractură craniană masivă, probabil cauzată de un buzdugan.

Numele exacte ale acestor bărbaţi rămân necunoscute, dar Constantinescu şi colegii săi cred că erau fie comandanţi militari, fie ieniceri, foarte posibil chiar cei care i-au împrumutat lui Mihai Viteazul banii pentru a conduce Ţara Românească. Dacă ar fi fost români, „ar fi fost îngropaţi într-un cimitir de localnici”, au scris arheologii. Bazandu-se pe perioada de timp, rănile de pe corpul bărbaţilor şi localizarea gropii în care au fost puşi, arheologii concluzionează că „tensiunile cauzate de creditori la curtea princiară a lui Mihai Viteazul ar fi putut contribui la violenţa excesivă şi la lipsa de interes cu privire la rămăşiţele lor”.