Arheologii cred că au descoperit locul în care Iisus a fost condamnat la moarte

📁 Antichitate
🗓️ 6 ianuarie 2015

Arheologii spun că particularităţile palatului lui Irod, care a fost mai târziu folosit ca închisoare, se potrivesc descrierii procesului lui Iisus din Evanghelia după Ioan. Situl, situat între o poartă şi o porţiune de trotuar, se află în apropierea Turnului lui David. Iar pelerinii şi turiştii vor avea posibilitatea să viziteze aşezământul biblic în curând, informează Daily Mail.

Locul exact unde a stat Iisus în timpul judecăţii în care a fost condamnat la moarte este incert, dar se pare că arheologii din Ierusalim au reuşit să îl identifice.

Descoperite acum 15 ani, ruinele marelui palat al lui Irod au fost examinate cu atenţie, iar un loc aflat între o poartă şi o bucată de trotuar denivelat a fost identificat ca fiind asemănător descrierii evenimentului din Evanghelia după Ioan.

Istoricii sunt de acord, în mare parte, că palatul lui Irod se afla în vestul Centrului Vechi al Ierusalimului. Dar polemica se duce în jurul ideii dacă Iisus a fost condamnat la moarte de către Pilat din Pont în interiorul palatului sau în afară. Această confuzie e generată de diferitele interpretări oferite de Evanghelii.

Evanghelia după Ioan arată că procesul lui Iisus a avut loc în apropierea unei porţi şi a unui pavaj denivelat, iar unii arheologi, printre care şi Shimon Gibson, profesor de arheologie la Universitatea din Carolina de Nord, consideră că au descoperit locul în interiorul palatului.

„Bineînţeles, nu există nicio inscripţie care să ateste că s-a întâmplat aici, dar totul – mărturiile arheologice, istorice şi biblice – indică acest loc”, arată Gibson.

Preotul David Pilegii a declarat că această descoperire confirmă „toate aşteptările, faptul că judecata a avut loc în apropiere de Turnul lui David”.

Totuşi, nu toţi specialiştii în domeniu sunt convinşi de noua descoperire. Unii spun că folosirea în Evanghelie a cuvântului „praetorium” – care în latină desemnează cortul generalului amplasat într-o tabără militară – sugerează că judecata a avut loc în Fortăreaţa Antonia. Aceasta se află la partea de nord-est a vechiului oraş, în apropiere de Muntele Templului.

 În ciuda tuturor incertitudinilor, se crede că închisoare va deveni un loc de pelerinaj şi va intra în circuitul turistic al zonei.

Irod, un rege tiran pasionat de arhitectură somptuoasă

Irod s-a născut cca. 73 î. Hr. şi a fost guvernatorul Galileei până în anul 40 î. Hr. După ce Imperiul Part a cucerit Iudeea, care se afla sub control roman în acea vreme, Irod a fugit la Ierusalim. A încercat să se refugieze la Petra, de unde se crede că era originară mama sa, dar apoi a fost numit Rege la Evreilor, de către senatul roman.Cu sprijin roman, a reuşit să cucerească regatul înapoi, trei ani mai târziu, începând construirea unei fortăreţe gigant la 16 kilometri sud de Ierusalim zece ani mai târziu.

În decembrie, arheologii au descoperit intrarea şi coridorul care duc în fortăreaţă, care a fost construită între 23 şi 15 î. Hr. şi cuprindea un palat şi un mic orăşel, unde se crede că a şi fost îngropat.

Arheologii spun că acest coridor făcea parte din planul lui Irod de a transforma acest spaţiu într-un deal artificial mare, în formă vulcanică, un monument impresionant dedicat regelui-arhitect. Specialiştii cred că palatul a fost construit de constructori dezvoltatori cu ajutorul sclavilor şi era alcătuit din patru turnuri. Situl este cel mai înalt punct din deşertul iudeu, ridicându-se la 758 de metri faţă de nivelul mării.

Istorisirile biblice arată că atunci când ştirea naşterii lui Iisus a ajuns la urechile regelui, Irod a ordonat ca toţi copiii nou-născuţi din Betleem să fie ucişi. Biblia îl portretizează ca un rege tiran, obsedat de putere.

Irod a murit în Ierihon, în primăvara anului 4 d.Hr., răpus de o boală ce purta numele „Răul lui Irod” – ceea ce se crede a fi fost o combinaţie de ciroză hepatică, hipertensiune şi diabet.

Mai multe