Arheologii bulgari au descoperit Blismos, un vechi oraş roman
Arheologii bulgari cred că au descoperit vechiul oraş Blismos care a jucat un rol important atât în timpul Imperiului Roman, cât şi al celui Bizantin şi al Primului Imperiu Bulgar.
Echipa de arheologi condusă de Dimitar Yankov de la Muzeul de Istorie şi de Rumyana Koleva şi Chavdar Kirilov de la Universitatea din Sofia au făcut numeroase săpături pe terenul pe care urmează să se construiască autostrada Maritsa, potrivit Novinite.
Săpăturile au fost finanţate de către Agentia Bulgara pentru Infrastructura Drumurilor, cea care gestionează construcţia viitoarei autostrăzi ce va face legatura între Plovdiv şi graniţa cu Turcia.
Orasul descoperit se află în apropierea satului Zlatna Livada pe axa ce lega Constantinopolul de oraşul Philippopolis (actualul Plovdiv). Vechiul drum între cele două oraşe istorice coinicide cu traiectoria viitoarei autostrăzi.
Blismos a luat fiinţă în antichitatea târzie şi a funcţionat până în Evul Mediu. Oraşul avea dimensiuni neobisnuit de mari pentru acea perioadă. Până în acest moment s-a descoperit o lăţime de 400 m iar săpăturile se află într-o faza incipientă. Populaţia oraşului era numeroasă şi avea o infrastructură urbană, ceea ce îl deosebeste de restul oraşelor datând din aceeaşi perioada, descoperite pe teritoriul Bulgariei.
Din artefactele descoperite, arheologii au tras concluzia că locuitorii trăiau în lux. În oraş se prelucra fierul şi se construiau arme.
Potrivit surselor istorice, oraşul Blismos, aflat între Stara Zagora şi Constantinopol, a găzduit cavalerii din cruciadele trei (1189-1192) şi patru (1202-1204) în drumul lor spre Palestina. Dovezi ale prezenţei acestora fiind atestate acum şi prin descoperiri arheologice.