Ar putea deveni oraşul Cernobîl muzeu?
Cel mai mare dezastru din lume, explozia reactorului 4 al centralei nucleare de la Cernobîl, de la producerea căreia s-au împlinit, luni, 24 de ani, continuă să atragă turişti în oraşul-fantomă Pripiat, considerat o destinaţie extremă.
Oraşul Pripiat avea un parc de distracţie care urma să fie inaugurat la 1 mai 1986. Dar tragedia a împiedicat acest lucru. După aproape un sfert de secol, întreaga zonă din jurul Cernobîlului s-a transformat într-un parc tematic, potrivit publicaţiei. Revista Forbes a prezentat, în 2009, această zonă drept cea mai bună destinaţie pentru o "vacanţă extremă".
Zeci de mii de persoane din întreaga lume vizitează regiunea pentru a vedea atmosfera apocaliptică. Un tur al Cernobîlului, organizat în mod oficial, costă aproximativ 100 de dolari de persoană. Un fotograf ucrainean, Anton Borodavka, consideră acest lucru inacceptabil. "Cei mai mulţi dintre cei care vin aici privesc Cernobîlul ca pe un muzeu. Uneori vin să caute mutanţi. N-au ce căuta aici", a declarat el. "Zona este periculoasă, nu este un parc de distracţii. Este o catastrofă tragică şi nu ar trebui utilizată ca un teren de joacă", a continuat el.
Străzile din Pripiat, un oraş fantomă de lângă centrala nucleară, au devenit căminul lui Borodavka, un fotograf de la Kiev, care, în ultimii şase ani, a făcut mii de fotografii în interiorul zonei de excludere de 30 de kilometri. "Cred că este o datorie să-i ajutăm pe cei care doresc să ştie mai multe despre această zonă. Să afle că nu este doar un oraş mort. În fotografiile mele, aduc adevărata poveste, pe care puţini o cunosc, şi anume că există oameni care trăiesc aici în continuare. Că există multe specii de animale, considerate dispărute", a subliniat el.Reactorul 4 al centralei nucleare a explodat la 26 aprilie 1986. Peste 600 de persoane au fost expuse radiaţiilor, în timpul accidentului nuclear. O presupusă eroare umană a cauzat cea mai mare emisie radioactivă din istorie. Structura care acoperă reactorul distrus, numită sarcofag, a fost construită pentru a împiedica alte efecte ale radioactivităţii. Zona pustie din jurul centralei continuă să prezinte, după 24 de ani, un nivel mediu de radiaţie.Unii experţi afirmă că în regiune există, în continuare, un pericol uriaş. "Majoritatea (teritoriului) Ucrainei stă pe un bloc tectonic solid. (...) La un cutremur, chiar şi cu o magnitudine redusă, sarcofagul poate ceda. Şi nu pot exclude posibilitatea unei explozii nucleare puternice", a declarat Vladimir Iavorivski, un parlamentar ucrainean. Preşedintele american, Barack Obama, a donat recent un sfert de miliard de dolari Guvernului ucrainean pentru consolidarea securităţii nucleare la Cernobîl.