„Apostolii Epocii de Aur“, un nou serial-documentar în „Weekend Adevărul“

În iulie 2010, 63% din români spuneau că se trăia mai bine în comunism (sondaj IRES). În noiembrie 2013, 44, 7% spuneau că regimul comunist a fost bun în România (sondaj INSCOP). În decembrie 2014, 40, 7% încă mai credeau că le-a fost/le-ar fi fost mai bine în comunism (sondaj INCSOP). Ştiţi pe cine regretă, de fapt, aceşti oameni?

Îi putem numi canaliile din jurul Ceauşeştilor, primii adulatori, subordonaţii unei dictaturi cu două feţe:Nicolae şi Elena Ceauşescu. Sunt cei care au construit soclul unor lideri prea alienaţi ca să mai înţeleagă ceva din ţara pe care o conduceau. Oamenii care au zeificat familia prezidenţială a României, aceiaşi care, după 1989, i-au demonizat. O să-i numim „Apostolii Epocii de Aur“ şi o să vi-i arătăm dezgoliţi, în plinătatea slugărniciei care i-a ţinut în viaţă şi în putere.

Vasile Milea, Emil Bobu, Constantin Dăscălescu, Manea Mănescu, Paul Niculescu-Mizil, Ion Dincă, Suzana Gâdea, Lina Ciobanu, Ana Mureşan, Adrian Păunescu, Sergiu Nicolaescu şi câţiva alţi păcătoşi au făcut chip cioplit din figura şi din gândirea nearticulate ale Ceauşeştilor. Ultimul pe listă, cu voia dumneavoastră, va fi Ion Iliescu. Aceştia sunt „Apostolii ipocriţi ai Epocii de Aur“ în România, misionari nonşalanţi ai iluziei de prosperitate. Sunt robii unui rob al propriilor idealuri.

La aproape 26 de ani distanţă de la prăbuşirea formală a comunismului în România, o asemenea înşiruire de nume încă lasă sentimentul actualităţii, fie că foştii lideri comunişti sunt victimele urii devenită instinctuală, fie că sunt obiectul unei admiraţii nostalgice. În presă şi aiurea, se pot găsi o mulţime de portrete primejdios de caricaturale ori grotesc de admirative. Ca o sumă de fetişuri naţionale.

Mai mult, Nicolae Ceauşescu a avut dintotdeauna o cotă surprinzător de bună în toate sondajele în care a fost numit. În comunism, era lider din oficiu. După ’89, ar fi putut ocupa, cu siguranţă, oricând un loc în Parlament. Popularitatea stearpă a fostului lider comunist e uşor de explicat:astăzi o ducem prost, e corupţie, românii pleacă în Occident, sunt dezamăgiţi şi mai încep să uite, să-şi înfumuseţeze trecutul. Chiar şi tinerii sunt nostalgici după comunism, dar sociologii au explicaţii şi aici:pe ei nu i-a învăţat nimeni, aşa că s-au încrezut în amintirile părinţilor, de unde să afle? Ce bună-ar fi o dictatură acum!

Presa a simţit imediat nevoia românilor de a-şi aminti şi a început un chef straşnic cu tema „Epocii de Aur“. Pălăvrăgeala despre comunism este şi astăzi garanţia audienţei pentru orice instituţie de presă. Lumea citeşte. Pe ecrane se poate încropi oricând o distracţie de nedescris. Invitaţii se bălăcăresc, emfatici şi intransigenţi, în gunoaiele istoriei recente. Cu amante, securişti bătrâni şi agramaţi, bucătari uitaţi, nepoţi de gradul paişpe şi bârfe târzii din cârciumi târzii. Zvâcniri retrograde, nostalgii ieftine şi clişee prezentate doct ca adevăruri tulburătoare. Frig, cozi, demolări, cartele. Amintirile ne chinuiesc.

Vă propunem altceva. Să ne redescoperim amintirile cu câteva lumini şi cu câteva umbre în plus. Ce regretăm, de fapt? Pe cine? Cine conducea România în „Epoca de Aur“?

Vineri, 4 decembrie 2015, „Weekend Adevărul“ vă aduce primul episod al serialului-documentar „Apostolii Epocii de Aur“. Ei sunt miza regretelor fiecăruia dintre nostalgici. Pe ei i-ar prefera acum la conducerea României. Tot ei sunt şi ţinta unei uri isterice, nestinse. Dar ura nu răscumpără nimic. Iar nostalgia e contraproductivă:România a trăit deja ultima zi de comunism.

Fiecare lider comunist are însă dreptul, ca orice om politic, la un portret cel puţin pragmatic. Cine a fost, ce a făcut, ce a lăsat în urmă şi, mai ales, cui. Aflaţi, începând din 4 decembrie, în fiecare vineri, în „Weekend Adevărul“.