Andrei Pippidi, laureatul din acest an al Premiului Danubius
Academia Română anunță că profesorul Andrei Pippidi este laureatul din acest an al prestigiosului Premiu Danubius oferit de Ministerul Educației, Științei și Cercetării din Austria.
Ceremonia de decernare a premiului a avut loc în data de 6 noiembrie 2020, la ora 13. Laudatio a fost rostită de prof. Oliver J. Schmitt, vicepreședinte al Academiei Austriece de Științe. Premiul Danubius a fost inițiat în anul 2011 de către Institut für den Donauraum und Mitteleuropa și de către Ministerul Educației, Științei și Cercetării din Austria și este decernat personalităților care prin activitatea lor științifică sau culturală au adus o contribuție deosebită la cunoașterea și la dezvoltarea Regiunii Dunării.
Premiul Danubius din acest an este conferit profesorului Andrei Pippidi, membru corespondent al Academiei Române, pentru valoroasa operă științifică realizată, precum și pentru implicarea sa în conservarea patrimoniului cultural material al României, fiind recunoscut ca „un savant român strălucit, cu carismă paneuropeană“.
Andrei Pippidi este doctor al universității Oxford. A predat la Universitatea din București numai după anul 1990, nefiind membru de partid și a fost membru fondator al GDS și SAR, membru în comisiile prezidențiale Wiesel și de analiză a dictaturii comuniste, președinte al Comisie Monumentelor Istorice. Principala sa carte în limba română este Tradiția politică bizantină în țările române. În secolele XVI-XVIII, dar și culegerile de articole din Dilema Veche Case și oameni din București (2011-2012), Vol. 1-2, București: Editura Humanitas, ISBN 9789735035853, ISBN 9789735035860.
În străinătate a publicat la prestigioasele edituri Honoré Champion (Pippidi, Andrei (2006), Byzantins, Ottomans, Roumains. Le Sud-Est européen entre l’héritage impérial et les influences occidentales, Paris:, ISBN 2-7453-1293-6) și Hurst/Oxford UP US (Pippidi, Andrei (2012), Visions of the Ottoman World in Renaissance Europe ISBN 9781849041997.
Cărțile sale au fost recenzate în cele mai prestigioare reviste internațioanle de istorie și în Times Literary Supplement. Este editorul a mai multe cărți ale bunicului său, Nicolae Iorga, cel mai recent al Jurnalului ultimilor ani, și editorul Revue des Études Sud-Est Européennes (RESEE), fondată în 1963 sub egida Institutului de Studii Sud-Est Europene al Academiei Române.