Amfiteatrul roman din Ulpia Traiana Sarmizegetusa va fi refăcut cu marmură. Proiectul uriaş a fost declarat eligibil
Agenţia de Dezvoltare Regională Vest a declarat eligibil proiectul de reabilitare a Amfiteatrului roman din Ulpia Traiana Sarmizegetusa, susţine vicepreşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Sorin Vasilescu. Potrivit acestuia, proiectul investiţiei de cinci milioane de euro va intra în etapa de precontractare. Lucrările de reabilitare vizează înălţarea şi reconstrucţia unei tribune pentru a căpăta înfăţişarea pe care locul o avea în secolul al doilea. Pentru refacerea arenei va fi folosită marmură de la exploatările din zonă, pentru că marmura s-a aflat în componenţa monumentului, susţin specialiştii, însă cu timpul ea a fost luată şi transformată în var.
„Reconstituirea volumetrică a Podiumului se propune prin amplasarea unor plăci de marmură având dimensiunile elementelor de cornişă, găsite la faţa locului. Se propune realizarea balustrăzii către Arena tot din marmură, prinse în elementele de cornişă. De asemenea, se vor prevedea bănci din marmură / travertin / calcar / gresie cu dimensiunile egale cu cele găsite la faţa locului, grupate câte trei pentru a facilita accesul la acestea”, se arată în proiect.
Circa o treime din suprafaţa amfiteatrului va fi reconstituită, iar la finalizarea investiţiei amfiteatrul va putea găzdui până la 5.000 de oameni, care vor putea asista la spectacole şi evenimente culturale. Valoarea totală a investiţiei propuse este de 21,9 milioane de lei cu TVA., iar durata de realizare a proiectului este de 48 de luni.
Aşezarea Coloniei Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa ocupă o suprafaţă de peste 30 de hectare la poalele Retezatului şi ale Munţilor Poiana Ruscăi. Complexul arheologic al capitalei romane dezvăluie ruinele unui oraş cosmopolit şi înfloritor din Antichitate, cu numeroase temple şi palate. Primele cercetări sistematice, care au dus şi la descoperirea amfiteatrului, datează de la mijlocul secolului al XIX-lea. În 2018, Ulpia Traiana Sarmizegetusa a avut peste 85.000 de vizitatori.