Ambulanţa cu care ar fi fost transportat John F. Kennedy după asasinat, licitată

📁 Curiozităţile şi culisele istoriei
Autor: Redacția
🗓️ 25 ianuarie 2011

Presupusa ambulanţă cu care a fost transportat trupul neînsufleţit al fostului preşedinte american John F. Kennedy, după asasinatul din 1963, a fost achiziţionată de un colecţionar pentru suma de 120.000 de dolari, la o licitaţie organizată în Arizona (SUA), informează Reuters.

Colecţionarul din Arizona a cumpărat maşina Pontiac Bonneville, în ciuda zvonurilor conform cărora ambulanţa ar fi un fals.

Ambulanţa a fost prezentată drept maşina care a aşteptat avionul Air Force One la baza Andrews Air Force şi l-a transportat pe Kennedy la Bethesda Naval Hospital pentru autopsie, ulterior fiind folosită pentru mutarea trupului neînsufleţit al fostului preşedinte la U.S. Capitol.

Fotografii celebre din noaptea de 22 noiembrie 1963 o prezintă pe fosta primă doamnă a Statelor Unite ale Americii Jackie Kennedy, într-o rochie pătată cu sângele soţului ei, ţinându-se de mână cu cumnatul său Robert F. Kennedy, amândoi privind sicriul preşedintelui care era băgat într-o ambulanţă.

Autenticitatea vehiculului a fost pusă sub semnul întrebării după ce cu câteva zile înainte de lecitaţie, site-ul de automobile Jalopnik.com a prezentat un material în care se preciza că adevărata ambulanţă a fost distrusă în 1986.

Reprezentanţii casei de licitaţii Barret-Jackson au declarat că au verificat autentiticitatea maşinii.

Colecţionarul care a achiziţionat ambulanţa este convins că aceasta este autentică, precizând că este fericit că a achiziţionat "o bucată de istorie".

Ambulanţa a fost scoasă la licitaţie de un anestezist din Kansas, care a achiziţionat-o în 2009.

Mai multe