Adevărul aniversează 125 de ani de istorie!

Autor: Redacția
🗓️ 11 iunie 2013

Adevărul, unul dintre cele mai renumite ziare quality din presa românească, aniversează 125 de ani de istorie. Apărut în 1888, Adevărul a fost un ziar care a scris istorie, devenind astăzi cel mai de încredere cotidian din România, cu cea mai mare și mai respectată echipă de jurnaliști.

Această ocazie este marcată cu o serie de articole ce vor prezenta momente cheie din istoria ziarului Adevărul de-a lungul vremii, completată de galerii foto impresionante din arhiva ziarului, expuse în print și online.

Primul episod din seria jurnalistică Adevarul 125 marchează demararea campaniei despre propria istorie, începută în urmă cu 125 de ani, în 1888, când Alexandru Beldiman înființa cotidianul„Adeverul“.

În lunile următoare invităm toți cititorii la o călătorie prin istoria României, așa cum a fost ea reflectată în ziar.

Campania se va încheia la sfârșitul anului cu Gala Aniversară Adevărul 125 de ani.

Pe tot parcursul campaniei de promovare cititorii vor afla într-un mod creativ și interactiv despre istoria ultimilor 125 de ani printr-un timeline activ pe site-ulwww.adevarul.roși pe contul de Facebook Adevărul, dar și printr-o serie de aplicații-concurs în social media special create pentru fani.

„Apreciat, dar și detestat, echilibrat, dar și partizan, „Adevărul” este un ziar care a traversat și relatat istoria României din 1888 încoace. A dispărut în unele perioade tumultoase, dar a reapărut în altele. După revoluția din decembrie 1989 s-a întrupat din„Scânteia”, organul de presă al Partidului Comunist, dar a reușit să se facă respectat. Astăzi este un ziar credibil și echilibrat, cea mai importantă voce a opiniei publice românești.“– Dan Marinescu, redactor șef ziarul Adevărul.

Pentru mai multe informații despre campania aniversară Adevărul 125 ani, vă rugăm să accesați sectiunea Adevărul 125 de ani din sitehttp://adevarul.ro/continut/stiri/adevarul-125-de-ani, Facebook Adevărulhttps://www.facebook.com/#!/Adevarul?fref=ts.

Mai multe