A murit Zoe Petre, istoric şi om politic
📁 Grecia Antică
🗓️
1 septembrie 2017
Zoe Peter, istoric, publicist şi om politic român s-a stins din viaţa în această dimineaţă, la vârsta de 77 ani. Ea a suferit de curând un accident vascular celebral şi a fost internată de urgenţă la spitalul Elias, unde a şi murit.
„În această dimineață a plecat dintre noi doamna Zoe Petre, Profesorul nostru admirat și iubit. Despre ceea ce a însemnat pentru noi, despre darurile spirituale pe care le-am primit de la ea ca studenți și colegi vom depune mărturie, cu recunoștință și emoție, întotdeauna”, a anunțat Departamentul de Istorie antică, Arheologie, Istoria Artei, pe Facebook.
Zoe Petre a fost istoric, publicist şi om politic român, iar în perioada 1990-1996 a fost decan al Facultăţii de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Între 1996-2000, în mandatul Emil Constantinescu, a îndeplinit funcţia de consilier prezidenţial pentru politică internă şi externă.