A murit primul pilot din lume care a depășit viteza sunetului // VIDEO

📁 Curiozităţile şi culisele istoriei
Autor: Redacția
🗓️ 8 decembrie 2020

Legenda americană a aviaţiei, Charlie ''Chuck'' Yeager, primul pilot care a depăşit bariera sunetului, a murit la vârsta de 97 de ani, a anunţat luni seară soţia sa, Victoria, relatează agerpres.ro 

"Vă anunţ cu multă tristeţe că dragostea vieţii mele, generalul Chuck Yeager, a murit chiar înainte de ora 21:00 ET" (marţi, 02:00 GMT), a scris Victoria Yeager pe contul de Twitter al soţului ei. O viaţă incredibilă, bine trăită, cel mai mare pilot al Americii şi moştenirea sa de forţă, aventură şi patriotism vor rămâne pentru totdeauna în amintirea noastră", a adăugat ea. 

Pilot în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Yeager a intrat în istorie după ce a reuşit să depăşească bariera sunetului în 1947, la bordul unui avion Bell X-1. "Acest lucru a deschis spaţiul, Star Wars, sateliţii", a spus pilotul într-un interviu acordat  în 2007. Faptele sale ca pilot de încercare au fost imortalizate într-un film de la Hollywood, "The Right Stuff". 

Născut la data de 13 februarie 1923 în micul oraş Myra din Virginia de Vest, Yeager a crescut alături de tatăl său, mecanic, care l-a învăţat meseria. El s-a înrolat în Forţele Aeriene în septembrie 1941, cu trei luni înainte ca Statele Unite să intre în război. A început ca mecanic de avioane, înainte de a învăţa să piloteze. Aflat la o bază din Anglia, Yeager a început misiunile de luptă pe un Mustang P-51 în februarie 1944 şi a doborât un Me 109 german. La rândul său, a fost doborât în spatele liniilor inamice în martie 1944, însă a reuşit să se alăture unităţii sale din Anglia cu ajutorul Rezistenţei franceze, după o traversare istovitoare a Pirineilor. El a reluat lupta şi a fost creditat cu o duzină de victorii aeriene la sfârşitul războiului, inclusiv cinci Me 109 germane doborâte într-o zi singură zi şi patru FW 190 în altă zi. 

"Cel mai rapid om în viaţă"

Yeager a scris istorie ca pilot de încercare când a depăşit bariera sunetului la bordul lui Bell X-1, la data de 14 octombrie 1947, fiind apoi supranumit "The Fastest Man Alive" ("Cel mai rapid om în viaţă").

Timp de 18 secunde, Yeager a fost supersonic. "M-am speriat, ştiind că mulţi dintre colegii mei au crezut că sunt condamnat să fiu făcut bucăţi de un zid de cărămidă invizibil din cer", a scris el ulterior într-o carte de memorii. "Dar am observat că cu cât înaintam mai repede, cu atât călătoria era mai lină. Dintr-o dată, acul Mach a început să fluctueze, apoi a ieşit din scală", a povestit pilotul. După ce a ieşit cu un X-1 dintr-un bombardier B-29, la 13.700 de metri, Yeager a zburat cu un supersonic Mach 1.06 (1.130 km/h). Colegul lui Yeager, Chalmers "Slick" Goodlin, un alt pilot de încercare pentru Bell Laboratories, a descris cândva X-1 drept un "glonţ cu aripi". Aeronava a fost proiectată după modelul unui glonţ de Colt-45, cu aripi scurte şi "nas" ascuţit, care îi permitea să străpungă aerul mai eficient. Yeager a stabilit numeroase recorduri. El şi-a petrecut cea mai mare parte a carierei în Forţele Aeriene ale Statelor Unite, între anii 1950 şi 1960.

Mai multe