A murit Pele, marea legendă a fotbalului mondial

📁 Istoria Sportului
🗓️ 29 decembrie 2022

Pele, considerat unul dintre cei mai mari jucători din toate timpurile, a murit la vârsta de 82 de ani într-un spital din Sao Paolo, Brazilia. 

Pele a murit la vârsta de 82 de ani FOTO Profimedia

Supranumit „Perla neagră" sau „Regele fotbalului sufere de cancer la colon, cu care a fost diagnosticat în anul 2021. Pele nu a mai răspuns tratamentului din luna decembrie. Pele este singurul jucător din istorie care a reușit să câștige trei Cupe Mondiale, în anii 1958, 1962 și 1970.

Anunțul morții lui Pele a fost făcut de către una dintre fiicele sale, Kely Nascimento. „Te iubim la infinit, odihneşte-te în pace'', a scris ea pe Instagram, din spitalul Albert Einstein din Sao Paulo, unde Edson Arantes do Nascimento era internat de o lună. Agentul său, Joe Fraga, a confirmat și el decesul.

Spitalul a precizat că decesul a survenit în urma „cedării mai multor organe vitale''.

„Considerat pe scară largă drept unul dintre cei mai mari jucători de fotbal, Pelé a petrecut aproape două decenii încântând fanii și uimind adversarii ca cel mai prolific marcator al jocului cu clubul brazilian Santos și cu echipa națională a Braziliei“, arată ageția Associated Press.

Pele a jucat pentru prima dată la Cupa Mondială din anul 1958 din Suedia, fiind cel mai tânăr jucător care a participat vreodată la acest turneu. El a fost scos de pe teren pe umerii coechipierilor după ce a marcat două goluri în victoria Braziliei cu 5-2 asupra țării gazdă în finală.

Mai multe