A murit marea actriță Draga Olteanu Matei
Actriţa Draga Olteanu Matei a încetat din viaţă în această noapte, la Spitalul ”Sf. Spiridon”, din Iaşi, unde fusese internată în umră cu câteva zile, pentru o hemoragie digestivă. Draga Olteanu avea 87 de ani.
Şefa UPU SMURD Iaşi Diana Cimpoeşu a declarat că, în pofida eforturilor echipei medicale, starea actriţei s-a degradat, ea având multiple afecţiuni. Draga Olteanu Matei a fost internată pe 13 noiembrie la Spitalul Sfântul Spiridon din Iaşi, după ce a fost transferată de la Spitalul Judeţean Piatra Neamţ, din cauza unei hemoragii digestive.
Actriţa a împlinit pe 24 octombrie venerabila vârstă de 87 de ani şi mărturisea, anul trecut, într-un interviu pentru TVR, că este energică şi încrezătoare în viitor: „Mulţumesc lui Dumnezeu, mă simt bine. Presupun că la vârsta asta îţi mai slăbeşte vederea, îţi mai slăbeşte auzul, îţi mai încetineşte pasul. (...) În orice caz, eu simt energie în mine, eu mai simt energie. Cât o mai fi...Ce a fost rău a trecut. Ştiu de la maestrul Beligan că nu te costă nimic să zâmbeşti, şi să fii amabil cu toată lumea. Şi nu din calcul fac asta, mie îmi sunt dragi oamenii. Pe fiecare îi întâmpin cu braţele deschise. Cred că asta îmi şi dă energie”.
Draga Olteanu Matei s-a stabilit de mai mulţi ani la Piatra Neamţ, unde locuieşte la o pensiune din oraş. Draga Olteanu Matei face parte din generaţia de aur a teatrului românesc. A absolvit IATC în anul 1956, iar de atunci şi-a dedicat întreaga viaţă actoriei.
Sursa: adevărul.ro