A fost descoperită nava infamului pirat Barbă Neagră
La 15 ani de la descoperirea unei epave în largul coastelor Carolinei de Nord, s-a confirmat faptul că este vorba de epava vasului “Queen Anne's Revenge”, aparţinând faimosului pirat din secolul al XVIII-lea, Barbă Neagră. Descoperită în 1995, epava n-a putut fi identificată decât acum, după ce autorităţile au strâns destule probe ca să poată afirma cu certitudine că au găsitcel mai pitoresc şi sălbatic vapor al piraţilor.
“Queen Anne’s Revenge” a eşuat pe un banc de nisip, aproape de Beaufort, în 1718, la nouă ani de la înfiinţarea oraşului. Mărimea epavei şi numărul mare de arme găsite la bord au contribuit la identificarea navei. Este cunoscut faptul că nicio navă mai mare decât cea a piraţilor nu circula în acea vreme în apele Carolinei de Nord, iar conform National Geographic Queen Anne's Revenge era singurul vas pirat atât de bine înarmat.
Faimosul pirat Edward Teach, cunoscut sub numele de Barbă Neagră, s-a născut în Anglia în jurul anului 1680. Se crede că porecla se datorează faptului că Teach avea o barbă neagră stufoasă şi o înfăţişare înfricoşătoare. Barbă Neagră şi banda lui de piraţi a fost activă la începutul secolului al XVIII-lea în Indiile de Vest şi pe coasta estivă a coloniilor americane.
Potrivit datelor istorice, Barbă Neagră ar fi murit în Caraibe, ucis într-o luptă cu englezii, în 1718. Unii istorici cred că piratul a vrut să facă nava să eşueze ca să păstreze pentru el întreaga pradă. Prada a fost de altfel găsită la bord şi i-a ajutat pe specialişti să identifice vasul. Au fost găsite multe obiecte, printre care unele cu simboluri regale franceze din secolul al XVIII-lea, cum ar fi crinul. Iniţial, “Queen Anne”s Revenge” a fost o navă franceză, “Concorde”, capturată în 1717 de Barbă Neagră.