A fost descoperit cel mai mare dinozaur care a trăit vreodată: cântărea mai mult decât 10 elefanţi la un loc
Paleontologii americani au descoperit, în Patagonia (Argentina) fosilele unei noi specii de dinozaur, Dreadnoughtus schrani, care este cel mai mare identificat până acum.
Dreadnoughtus schrani a trăit, potrivit oamenilor de ştiinţă, acum 77 de milioane de ani, avea 25 de metri lungime şi cântărea 65 de tone. Sau imaginaţi-vă, mai bine, un animal mult mai înalt ca o casă cu 2 etaje, care era mai greu decât 10 elefanţi la un loc din Africa. Mai greu decât un avion Boeing 737 chiar!
Descoperirea publicată în „Scientific Reports“ relevă faptul că dinozaurul făcea parte din grupul sauropode, avea gâtul foarte lung şi era erbivor. Ken Lacovara, de la Universitatea Drexel din Philadelphia, care a cercetat dinozaurul, este cel care l-a şi botezat:Dreadnoughtus sau „cel care nu se teme de nimic“, pentru că acest dinozaur era atât de mare că nu avea duşmani naturali. „Dreadnougths“ face referire şi la un tip navă de război de mare tonaj, construit la începutul secolului trecut. Termenul „schrani“ aduce un omagiu antreprenorului Adam Schran, care a sprijinit aceste cercetări ştiinţifice.
Primele fosile ale noii specii au fost descoperite în Patagonia în anul 2005, când Ken Lacovara a găsit un femur lung de 1, 8 metri. Patru ani mai târziu, echipa lui a dezgropat nu mai puţin de 145 de oase. Atunci, paleontologii găsiseră rămăşiţele a doi dinozauri, unul mai mare, de la care adunaseră 115 oase şi unul mai mic, cu 30 de oase.
Cel mai mare dinozaur era, de fapt, un pui
Pentru că scheletul mai mare s-a conservat foarte bine, oamenii de ştiinţă au putut identifica exact felul în care oasele erau legate între ele. După ce au studiat anatomia dinozaurului, au ajuns la concluzia că este cel mai complet schelet de sauropod găsit până astăzi. ar în urma ultimelor verificări, cele două exemplarele se pare că au murit din cauza revărsării bruşte a unui râu, care a transformat malul într-o mlaştină şi animalele au fost îngropate. Astfel, în ciuda a zeci de milioane de ani!, s-au conservat foarte bine.
„A fost un caz extraordinar care a permis conservarea scheletelor celor doi dinozauri. De cele mai multe ori, carcasele uriaşelor sauropode atrăgeau rapid carnivorele. Când pui 65 de tone de carne pe masă, prădătorii se vor arăta imediat. În fapt, există câteva urme de dinţi pe vertebrele exemplarului mai mare, dar în niciun caz urme de răni care să-l ucidă. Am putea spune că este genul de zgârietură pe care să aplici un plasture. Cel mai probabil, prădătorii au apărut când exemplarele erau deja aproape complet îngropate în nisip“, a declarat Lacovara.
Mai mult, în urma acestei descoperiri, cercetătorii au concluzionat că, deşi Dreadnoughtus schrani este cel mai mare sauropod cunoscut, exemplarul găsit de ei nu era complet dezvoltat. Şi asta pentru că, spre deosebire de sauropodele adulte, ale căror oase ale umărului erau sudate, în cazul exemplarelor juvenile, aşa cum s-a dovedit Dreadnoughtus schrani, acestea încă nu fuzionaseră.
Patagonia este o regiune bogată în descoperiri paleontologice. În epoca dinozaurilor, pampasul argentinian era acoperit cu arbori înalţi de peste 15 metri, capabili să satisfacă nevoile alimentare ale uriaşilor erbivori.Sursa: adev.ro/nbhibl