16 piramide descoperite pe teritoriul Sudanului

📁 Antichitate
Autor: Redacția
🗓️ 21 septembrie 2015

Ruinele a 16 piramide, cu morminte sub ele, au fost descoperiteîntr-un cimitir în apropiere de oraşul antic Gematon, Sudan. Cu o vechime de peste 2.000 de ani, piramidele dezvăluie practici funerare ale unui regat demult dispărut al Sudanului.

Piramidele au fost construite în timpul domniei faraonilor în regatul Kush, al Sudanului. Acestea au fost construite după modelul piramidelor egiptene, însă la o scală mai mică. Cea mai mare dintre piramidele descoperite la Gematon, actualul oraş Kawa, are aproximativ 10, 6 metri (fiecare latură), iar înălţimea atinge 13 metri.

Construirea piramidelor era des întâlnită pe teritoriul kushid. Oameni puternici sau înstăriţi au construit câteva dintre piramide, însă ele nu erau un simbol al clasei sociale bogate. Derek Welsby, curator la British Museum a declarat că au fost găsite şase piramide făcute din piatră. De asemenea, nu toate mormintele din cimitir aveau deasupra lor piramide. Unii locuitori au fost înmormântaţi sub structuri simple, rectangulare, denumite „mastaba”, în timp ce alte morminte au fost acoperite cu grămezi de pietre, numite „tumuli”.

În unul dintre morminte, arheologii au descoperit o masă de ofrande, realizată din bronz. În obiect este sculptată o scenă care reprezintă un prinţ sau un preot care aduce tămâie zeului Osiris, conducătorul lumii de dincolo. Lângă Osiris, se află zeiţa Isis, care realizează ritualul de libaţie către Osiris. Cu toate că cei doi zei aparţin egiptenilor, ei au fost veneraţi şi în regatul Kush, ca în multe alte părţi ale lumii antice. Masa de jertfă este un obiect ce putea aparţine doar casei regale, acest lucru denotând faptul că mormântul aparţinea unei persoane din familia regală.

Multe dintre morminte au fost jefuite într-o oarecare măsură, în perioada antică sau modernă. Singurul mormânt care a rămas intact conţine 100 de mărgele de faianţă şi trei scheleţi de copii. Faptul că cei trei copii au fost înmormântaţi fără aur a descurajat jefuirea mormântului.În acea zonă a Sudanului au fost construite piramide până la dispariţia regatului, în secolul al IV-lea.

Sursa:livescience.com

Mai multe