Historia, nr. 227, Decembrie 2020
Iată că a venit și ultima lună din an, luna sărbătorilor de iarnă și odată cu ea și ultimul număr din 2020 al revistei Historia. Este o ediție de sărbătoare, cum altfel?, numai bună de pusă sub brad alături de restul cadourilor – o ediție cu portrete, cu plimbări în ținuturi (și vremuri) îndepărtate.
Numărul de decembrie începe cu o aventură – cea a lui Ioan Timuș. El a traversat Siberia în timpul revoluției bolșevice și a ajuns tocmai în Japonia, unde a și rămas vreme de câțiva ani. Pornim pe urmele sale și descoperim de-a fir a păr experiența sa în Țara Soarelui Răsare – o viață presărată cu inedit, aventură, artă și multe învățăminte noi dobândite de la o cultură atât de îndepărtată de a noastră, mai ales în acele vremuri.
Pe 15 februarie 1962, Securitatea deschide un nou dosar: R 041597, majuscula însemnând, pentru iniţiaţi, încercarea sau chiar reușita Securităţii de a-l recruta ca agent/ informator/colaborator. Iată că noul recrut era nimeni altul decât mezinul familiei Arghezi, Baruțu. Cum a ajuns aici și ce a însemnat acest lucru pentru el și familia lui, descoperiți în articolul din „Historia”, alături de multe extrase din dosar și fotografii de arhivă.
Și, pentru că este decembrie noi vă colindăm cu frumoasa poveste a celui mai cântat și îndrăgit colind – „Noapte de vis” – , apoi, ne punem măștile din zona Pașcaniului și vă aducem tradițiile carnavalului popular al satului – Jocul Caprei, Jocul Cerbului, Jocul Ursului, Jocul Căiuților, Jocul Struțului și Jocul Leului. Și pe toate le legăm cu o fundă mare, roșie – exact, istoria culorii roșu, roșul lui Moș Crăciun.
Citește revista în format digital: